Republica Moldova. Actualul șef al statului, Maia Sandu, care concurează pentru un nou mandat, s-a întâlnit cu echipa responsabilă de negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Discuțiile au avut loc la Președinție, cu o săptămână înainte de referendumul constituțional. Cetățenii cu drept de vot urmează să răspundă dacă sunt sau nu de acord ca vectorul european să fie unul irevocabil și ireversibil.
Întâlnire cu oamenii care nu se văd la televizor
Șefa statului i-a invitat, la Președinție, pe funcționarii care completează grupurile care asigură partea logistică a negocierilor pentru aderarea europeană. Totodată, au fost prezente persoanele care sunt implicate direct în discuțiile cu instituțiile europene.
Conform unui comunicat al Președinției, Maia Sandu le-a mulțumit funcționarilor, „oamenii care nu se văd la televizor, dar pe care se ține munca grea și complexă a procesului de integrare europeană”.
„Este o responsabilitate imensă, dar și o onoare să fii generația de funcționari care duce Moldova în Uniunea Europeană”, a spus Sandu.
Șefa statului i-a îndemnat să țină cont de interesul național, atunci când negociază capitolele de aderare.
„Moldova trebuie să-și apere interesul de fiecare dată. Să fim mândri de Moldova. Să o transformăm într-un stat european și să scoatem în evidență lucrurile frumoase care definesc țara noastră. Să le promovăm în toată lumea și să amplificăm ce avem mai bun”, i-a rugat Sandu.
Investiții de 1,8 miliarde de euro din partea UE
În următorii trei ani, Uniunea Europeană va investi 1,8 miliarde de euro în economia Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut joi de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul unei vizite la Chișinău.
Oficialul European a subliniat că banii vor fi direcționați spre proiecte de dezvoltare durabilă a țării.
„Aveți un plan economic foarte ambițios și UE vă va sprijini. Credem că putem să vă ajutăm să dublați dimensiunea economică timp de 10 ani. Acest lucru va reprezenta mai multe locuri de muncă și o calitate mai bună a vieții. Vom investi 1,8 miliarde de euro în economia Republicii Moldova în următorii trei ani. Avem mai multe proiecte în așteptare, vom renova școli, vom construi spitale, vom investi în conexiunile cu vecinii, vom oferi suport pentru construcția rețelei energetice, care vă vor conecta la rețeaua europeană”, a subliniat Ursula von der Leyen.
Șefa statului, Maia Sandu, a remarcat că anunțul oficialului european, la doar câteva luni de la preluarea celui de-al doilea mandat la conducerea Comisiei Europene, reprezintă un mesaj clar că „suntem puternic susținuți de prietenii noștri din UE”.