Nicolae Ciucă se întâlnește cu reprezentanții reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul energie. Întrevederea are loc în contextul întârzierii adoptării, în Parlament, a Ordonanţei de urgenţă 119 privind energia. Actul normativ urmează să fie pus în concordanță cu măsurile stabilite la nivelul Uniunii Europene.
UPDATE: Prim-ministrul Nicolae Ciucă și liderii coaliției de guvernare au discutat cu reprezentanţii furnizorilor şi distribuitorilor de energie despre posibilele soluţii pentru optimizarea mecanismelor de gestionare a creşterii preţurilor la energie. Conform unui comunicat de presă, participanţii au subliniat nevoia de a găsi soluţii pentru a asigura preţurile practicate la consumatorul final la un nivel cât mai accesibil.
„Soluţiile necesare pe termen scurt şi mediu vizează stabilitatea şi funcţionalitatea pieţei, precum şi o perspectivă corectă a evoluţiei în anul 2023, în contextul noilor prevederi ale Regulamentului European 1854/6 octombrie a.c.”, se arată în comunicatul menţionat.
La întâlnire au fost prezenţi şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, liderul UDMR, Kelemen Hunor, ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, preşedintele şi vicepreşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă, respectiv Zoltan Nagy-Bege. Din partea furnizorilor şi distribuitorilor de energie au participat reprezentanţii board-ului Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie din România (ACUE).
Premierul Nicolae Ciucă va aborda situația din energie într-o nouă întrevedere cu reprezentanții instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul energiei şi ai diferitelor sectoarelor de activitate. O întâlnire de lucru este programată pentru această seară, luni, 17 octombrie, la Palatul Victoria, conform unui anunț făcut de Guvern. Întrevederea programată pentru luni, 17 octombrie, se desfășoară în contextul dezbaterilor din Parlament cu privire la Ordonanța de Guvern 119, privind energia.
La începutul acestei luni, premierul Nicolae Ciucă preciza că nu au fost încheiate încă, toate reglementările prevăzute pentru a modifica Ordonanţa de urgenţă 119 privind energia. El preciza la momentul respectiv că actul normativ urmează să preia și să transpună inclusiv măsurile stabilite la nivelul Uniunii Europene.
„Nu au fost finalizate încă modificările la Ordonanţa 119, urmând ca odată cu propunerile şi măsurile care au fost stabilite la nivelul Uniunii Europene ele să fie transpuse şi în modificările care se vor face în Parlament la Ordonanţa 119”, afirma Nicolae Ciucă
Premierul a fost solicitat să spună dacă este de acord cu modificările făcute în Senat la acest act normativ. El spunea că susţine amendamentul adoptat în Senat privind facilităţi pentru familiile cu trei şi mai mulţi copii. De asemenea, preciza că este în discuție și varianta de a fi acordate vouchere, menţionând că va fi aleasă propunerea care este cel mai simplu de aplicat.
Electrica va permite eșalonarea la plată a facturilor
În acest context, Electrica Furnizare a anunțat că a fost nevoită să procedeze la blocarea sistemului de facturare din cauza repetatelor schimbări legislative. Într-un răspuns transmis Comisariatului Regional pentru Protectia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia, compania a precizat că a blocat în mod repetat procesul de facturare către clienţi.
Pe de altă parte, reprezentanții Electrica susțin că acei abonați care primesc facturi foarte mari le pot eșalona la plată.
Reprezentanţii furnizorului de electricitate menţionează că, după implementarea modificărilor necesare în sistemul informatic, va proceda la emiterea facturilor lunar. Stabilirea sumelor de plată se va face în baza indexului autocitit, în baza estimărilor privind consumul sau în baza citirii contoarelor făcute de către operatori la domiciliile consumatorilor.
„Vă informăm că, pentru a veni în întâmpinarea clienţilor, societatea Electrica Furnizare SA le oferă acestora posibilitatea de plată eşalonată a facturilor pe care le vor primi în această perioadă. Eşalonarea se acordă în baza unei solicitări care poate fi transmisă la adresa clienti@electricafurnizare.ro”, se arată în documentul transmis.