Instituția care poate să verifice căminele de bătrâni. Circuitul birocrației în care se înfundă scandalul

Azil de bătrâni / Sursă foto: dreamstime.com

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, aflată în subordinea Ministerului Muncii, are drept de control în cămine de bătrâni private, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Ilfov, Hubert Thuma.

Hubert Thuma a spus că nici reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov şi nici cei ai Primăriei nu au dreptul să verifice cămine de bătrâni private.

„Ce putem noi face este să monitorizăm oamenii, dar doar în centrele în care aceştia sunt duşi de noi. DGASPC Ilfov are nişte centre care sunt în subordinea noastră, pe care le monitorizăm, le controlăm efectiv mereu (...) Legea ne obligă să nu avem mai mult de 50 de beneficiari într-un centru. Drept urmare, DGASPC Ilfov a fost să contacteze aceste servicii sociale de la furnizori privaţi", a declarat Hubert Thuma pentru Digi 24.

Măsuri după scandalul de la azile

Potrivit acestuia, doar într-unul dintre cele trei cămine de bătrâni private unde au fost depistate nereguli autoritatea judeţeană a avut 16 beneficiari, iar acolo putea verifica dacă banii pe care îi plăteşte pentru aceştia sunt cheltuiţi în interesul lor.

"De fiecare dată, prin DGASPC, noi am cerut note justificative despre cum se cheltuiesc banii şi toate aceste note justificative sunt la contractul pe care îl avem cu ei, dar drept de control nu avem (...) Aparent, totul părea în regulă. Noi am trimis control şi acum două săptămâni acolo, la unul dintre cele trei centre, la cel din Afumaţi (...) Am cerut, în primul rând, un control de la Consiliul Judeţean să văd dacă cei de la DGASPC şi-au îndeplinit datoriile de serviciu şi ce pot să vă garantez este că, dacă vreun funcţionar nu şi-a făcut treaba, va pleca. Vreau să aştept rezultatul anchetei Parchetului şi după aceea vom lua şi noi decizia ce vom face mai departe", a adăugat şeful CJ Ilfov.

Pe de altă parte, premierul Marcel Ciolacu a solicitat, vineri, demiterea și demisii în lanț în cazul azilulu din Ilfov. Ciolacu i-a cerut Ministrului Muncii, Marius Budăi, să demită conducerea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov, dar să fie destituită si conducerea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov.