Inspectorul General Ionel Pușcaș a declarat că incidentul în care un elev s-a aruncat de la geamul școlii a fost „o joacă obișnuită”.
Faptul că un elev a sărit pe geamul clasei din școala unde învăța, a atras demiterea Inspectorului Școlar General. Primele declarații de la locul incidentului spun că elevii în loc să aibă grijă de colegul lor au recurs la modalități de bullying: „Când el a vrut să se arunce, colegii îl încurajau să sară, în loc să îl tragă sau ceva. Ziceau că nu ai curaj, sari, sari! L-au bătut colegii, îl jigneau, îl umileau”.
Potrivit ministrului, decizia a fost luată în urma unei declaraţii a inspectorului general referitoare la un elev de la o şcoală din Bucureşti care ar fi sărit de la etajul I al unităţii de învăţământ.
"Este un incident dramatic. Este un lucru care, aşa cum am spus, se adăugă pierderilor educaţionale. Sunt pierderi în plan emoţional, chiar şi psihic. Este nevoie mai mult decât oricând de empatie, de înţelegere şi de responsabilitate şi din păcate inspectorul general de Bucureşti, prin acea declaraţie "a fost o simplă joacă", atunci când se aruncă un elev de la fereastra etajului unu nu este o joacă obişnuită. Este nevoie de responsabilitate. (...) Un astfel de gest nu poate fi catalogat drept o joacă obişnuită. (...) Îmi pare rău că un coleg a făcut această declaraţie. Măsurile au fost corelate cu gravitatea declaraţiei, în opinia mea", a declarat ministrul Educaţiei, la Digi 24.
Declarație șocantă a Inspectorului General
Contactat de jurnaliștii de la Observator, Ionel Pușcaș a comentat incidentul astfel:
„O joacă obişnuită… Ce sa va zic…a avut o stare de nervi. Nu neapărat s-a certat cu un elev, a evocat că a băut o … Cola. Pur şi simplu a fugit şi a sărit pe geam”.
Școala: elevul este introvertit
Contactați de siteul edupedu.ro, persoanele din conducerea școlii au declarat că elevul este ”introvertit”. „A sărit propria voință, deci a fost un act voit, nu se știe motivul pentru că el nu mi-a declarat decât că era supărat, asta întâmplându-se după impact. Am apelat la serviciul de urgență 112 și încercăm să aflăm contextul în care s-au întâmplat toate lucrurile astea, dar nu știu dacă este cazul să vorbim de un fenomen de bullying”, a declarat directoarea școlii pentru Edupedu.ro.
Băiatul s-a aruncat pe geam după ce s-a enervat pentru că o colegă vorbea lângă el
O colegă vorbea în apropierea lui și nu a mai suportat să o audă, conform Antena 3. Băiatul s-a ales cu două coaste rupte în urma căzăturii. Inițial a apărut informația care vorbea despre umilințele și bătăile pe care le suporta tânărul din partea colegilor. Ieri, el a deschis un geam al sălii de clasă aflată la etajul 1 al școlii și a sărit. În acest timp, colegii săi râdeau de el, îl filmau cu telefoanele șui îl încurajau să sară. Unii îi spuneau că nu are curaj să facă acest gest extrem.
După ce s-a prăbuşit pe pământ, de la o înălţime de aproximativ cinci metri, elevul a rămas întins. Câțiva dintre colegii săi i-au anunţat pe profesori care au sunat la numărul de urgenţă 112. Victima a fost transportată la Spitalul de Urgenţă la Spitalul Marie Curie din Bucureşti, acolo unde medicii au constatat rănile suferite în urma impactului cu solul nu sunt grave. Ulterior, băiatul a fost transferat la Spitalul Alexandru Obregia pentru a fi consiliat.