Unul dintre cei mai iubiți și respectați pompieri din România, șeful ISU Dobrogea, colonelul Daniel Gheorghe Popa, a murit doborât de coronavirus, în ciuda încercărilor disperate ale medicilor specialiști, care din prima zi de internare au făcut tot posibilul să îl salveze.
Colonelul Daniel Gheorghe Popa, de 57 de ani, a decedat în noaptea de marți spre miercuri la spitalul Matei Balș unde era internat de la jumătatea lunii octombrie, după ce a fost confirmat pozitiv la testul pentru Sars-Cov-2 Era în concediu de odihnă când a prezentat simptomele bolii și a fost internat la Spitalul din Constanța. Potrivit medicilor, plamânii i-au fost grav afectați de infecție, fiind intubat.
Starea lui s-a înrăutățit și de aceea a fost transferat la Matei Balș în Capitală. Decesul inspectorului șef al ISU Dobrogea a fost confirmat, pentru EVZ, de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. ”Este o tragedie pentru noi. Am făcut tot posibilul să îl salvăm, dar, din nefericire, a murit în această noapte în spital”, a spus Arafat.
ISU Dobrogea confirmase, în urmă cu două zile că „domnul inspector şef este internat într-un spital din Bucureşti, starea dumnealui fiind una stabilă şi atent monitorizată de cadrele medicale”.
Colonelul Daniel Gheorghe Popa conducea ISU Dobrogea din 2016, anterior fiind șeful ISU Călărași unde urcase treptele ierarhice în inspectorat, începând din 1985. La bilanțul sezonului estival 2020, prefectul de Constanța, George Niculescu, l-a situat pe colonelul Popa, la rezultatele obținute în ultimul an, în fruntea șefilor de structuri ale MAI, apreciindu-i modul în care, prin apropierea de oameni, reușește să rezolve orice situație complicată.
Daniel Gheorghe Popa este cel care a fost în permanență în linia întâi, fiind membru activ al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța. Participa la stingerea incendiilor grele, la salvarea oamenilor prinși în troienele de zăpezi care blocau drumurile din județ. Șeful ISU Dobrogea a fost cel care a coordonat și gestionat, zi și noapte, operațiunea de scoatere a zecilor de mii de cadavre de oi moarte din nava Queen Hind care, în urmă cu un an s-a răsturnat și a blocat portul Midia.
Șeful ISU Dobrogea, Daniel Popa, este cel care a salvat, de fapt, localitatea Pecineaga de un mare pericol. Satul ar fi fost inundat cu apă toxică de la bazinele de dejecții, dacă el nu ar fi dispus deversarea ei în alte bazine, în cazul tragediei unui copil de 8 ani dispărut în zonă, fiind căutat mai multe zile de scafandrii de la ISU Dobrogea.
Colonelul Popa își iubea mult pompierii. „Este importantă și siguranța salvatorului. Nu poți să salvezi vieți, cu prețul altor vieți”, spunea, el. Iar inspectorul general al IGSU, generalul Paul Iamandi intenționa ca de 1 decembrie să propună avansarea colonelui Daniel Gheorghe Popa la gradul de general.