Înregistrare secretă cu torturile la care erau supuşi deţinuţii libieni | VIDEO

Înregistrare secretă cu torturile la care erau supuşi deţinuţii libieni | VIDEO

Brutalitatea regimului Gaddafi era renumită în rândul libienilor. După capturarea şi uciderea fostului lider de la Tripoli, încep să iasă la lumină imagini şocante cu torturile la care erau supuşi prizonierii în închisorile libiene.

Filmările cu torturarea unor deţinuţi au fost obţinute de programul BBC Panorama,înregistrările fiind făcute la închisoarea Abu Salim din Tripoli, scrie "Daily Mail". În imagini apar prizonieri ghemuiţi, legaţi la ochi şi îmbrăcaţi în uniforme albastre, biciuiţi şi loviţi în mod repetat de către anchetatori. Ziarul aminteşte că, numai luna trecută, rebelii libieni au găsit cadavrele a peste 1200 de prizonieri, într-o groapă comună, în afara zidurilor închisorii.

Printre cei consideraţi vinovaţi de tratamentul la care erau supuşi deţinuţii se numără şi fostul ministru de externe, Musa Kusa, care a fost eliberat de autorităţile britanice cu şase luni în urmă, după ce a fugit, în martie, din Libia.

Kusa a fost şeful agenţiei de spionaj a lui Gaddafi din 1994 şi agent de informaţii al Libiei în perioada în care a avut loc atentatul de la Lockerbie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gaddafi a fost prins şi ucis, joi, în oraşul Sirte, circumstanţele morţii sale fiind destul de neclare. Conform autopsiei, fostul lider libian a murit în urma unei împuşcături în cap. <iframe src="http://www.youtube.com/embed/WTojKFIkJuw" width="560" frameborder="0" height="315"></iframe>