Inna, cântăreața noastră cu cel mai mare succes internațional, și-a plimbat mama prin cele mai frumoase locuri ale lumii.
Artista, în vârstă de 29 de ani, pe numele ei adevărat Elena Alexandra Apostoleanu, se simte atât de bine în compania celei care i-a dat viață, încât o invită alături de ea în turnee. „Îmi place să o duc pe unde merg. Am şi locuit împreună în Paris, vreo trei luni. Ea spune că Parisul a rămas în topul preferințelor. Eu cred însă că cel mai frumos loc unde am dus-o pe mama este Costa Rica. Pentru că este o cultură diferită, dar atât de aproape de sufletul latin. Oamenii apreciază atât de mult simplitatea. Am citit despre Costa Rica că este cea mai fericită ţară din lume şi poate cea mai bogată... dar altfel”, a explicat Inna pentru EVZ.
Din această primăvară, cântăreața va fi antrenoare în primul sezon Vocea României Junior. Cum preselecțiile au început de ceva vreme, ea și-a descoperit deja o favorită printre concurenți. Mai mult, Inna și-a pus echipa să facă și cântece pentru copii. „Mi-a plăcut foarte mult de Alexia şi m-am văzut foarte mult în copilărie. Sunt ferm convinsă că aş putea să descopăr ceea ce ar vrea ea să facă. I-am oferit piese deoarece la casa mea de producţie avem un proiect pentru copii. ”, a adăugat artista.
Moga, în conflict cu Inna
Face ce face Marius Moga și tot la ceartă ajunge cu partenerii de jurizare. După disputa cu Tudor Chirilă, de la Vocea României, Moga nu s-a dat în lături să o șicaneze și pe Inna. „De cele mai multe ori, discuţiile mele cu Marius se bazează pe ceea ce pot oferi eu copiilor pe care îi vreau în echipa mea şi de câte ori fac o listă, el nu este de acord cu ceea ce le ofer eu, deşi probabil că eu ar trebui să fiu de acord cu ceea ce oferă el. M-am înțeles cu Moga într-un final, copiii m-au agreat pe mine”, a spus cântăreața.