Teoria lui Renaud Camus cu privire la „Marea Înlocuire” a popoarelor europene cu populații din lumea a treia (cu precădere din Nordul Africii și Orientul Apropiat) este considerată o aberație în toate mediile oficiale. Puțini sunt cei care o iau în considerare, chiar și în lumea științifică.

Dar chiar așa să fie? Sau e vorba de o minciună imensă pe care ne-o bagă pe gât uriașul aparat de propaganda progresistă? Cine a vizitat o metropolă europeană și la începutulanilor 90 și în zilele noastre, a avut surpriza să constate că locurile au rămas la fel, dar oamenii s-au schimbat.

Dincolo de observațiile făcute cu ochiul liber, există și statistici care atestă efectele politicilor pro-imigrație pe care globaliștii le impun de zeci de ani în Occident! Ce-i drept, stfel de statistici nu sunt ușor de obținut...

În Franța, legea privind protecția datelor cu caracter personal interzice explicit înregistrarea de date privind componența rasială și națională a populației. Minciuna are însă picioare scurte, iar încercarea mafiei progresiste de a le ascunde francezilor acest „adevăr periculos” a primit o lovitură grea din partea medicinei. Asta pentru că există o maladie ereditară care nu-i afectează pe francezi, în schimb, este extrem de răspândită în Africa, Orientul Apropiat (Turcia, Peninsula Arabică și țările arabe din jur). Această boală genetică, numită anemie falciformă, siclemie sau drepanocitoză, nu e răspândită în rândul populației albe decât în zone restrânse din Portugalia, sudul Italiei, Grecia și insulele Corsica și Sicilia.  

Riscurile pentru cei care moștenesc boala sunt mari. Conform wikipedia, :”Maladia ereditară e caracterizată printr-o formă anormală a hematiilor, acestea având o formă de seceră, în loc să fie de forma unui disc biconcav. Această formă de seceră scade flexibilitatea hematiilor, rezultând astfel un risc crescut de complicații. Forma eritrocitelor este datorată unei mutații în gena hemoglobinei. Speranța de viață pentru indivizii bolnavi este mai mică. În 1994, în SUA, speranța medie de viață a persoanelor cu această maladie a fost în jur de 42 de ani la bărbați, și 48 de ani la femei, dar astăzi, datorită unei gestionări mai bune a bolii, pacienții pot trăi până la 50 de ani sau mai mult. În Marea Britanie, speranța de viață este estimată la 53-60 de ani”.

Ca să poată prelungi viața bolnavilor, autoritățile franceze au pornit o amplă campanie de screening a bebelușilor, iar copiii care aveau cel puțin un părinte de origine neeuropeană au fost plasați în grupa de risc. O acțiune salutară, care a oferit însă unor cercetători posibilitatea de a-și face o idee cu privire la ponderea populațiilor non-europene în Hexagon. Conform datelor prelucrate de Agenția de Sănătate Publică a Franței, citate de site-ul eurocanadian.ca, în 2000, 19 la sută dintre nou-născuți aveau cel puțin unul dintre părinți originar din zonele de risc. De-a lungul timpului, procentul a tot crescut – 28,45 la sută în 2007, 35,7 la sută în 2013, pentru a ajunge în 2016 (ultimul an pentru care statisticile au fost publicate) la 39,39 la sută. Cu alte cuvinte, e aproape o certitudine că în 2019, cel puțin 40 la sută dintre nou-născuții din Franța au cel puțin un părinte născut pe alte meridiane. N-am să vă rețin atenția cu prea multe amănunte despre această statistică. Un singur lucru mi s-a părut demn de remarcat. Acest procent a ajuns în regiunea Ile de France (unde se află Parisul și suburbiile sale) la un șocant 73,56 la sută.

Desigur, cârcotașii ar avea motive întemeiate să susțină că nu toți europenii sunt imuni la această maladie (e vorba de descendenții populațiilor din regiunile din sudul continentului de care am amintit), după cum există și non-europeni care nu au boala. Răspunsul ar fi că statistica e cel puțin concludentă, dacă nu cumva oglindește palid o schimbare demografică mult mai amplă. E greu de crezut că populațiile sud-europene din aceste regiuni extrem de restrânse s-au mutat într-un număr atât de important în Franța încât să producă schimbări demografice majore. De altfel, chiar autorii screeningului recunosc că incidența cazurilor de anemie falciformă este din ce în ce mai mare în Franța ca urmare a ”creșterii numerice a populațiilor Afro-Caraibeene din Departamentele de peste Mări, dar și a imigrației din Nordul Africii și din Africa Sub-Sahariană în Franța Metropolitană”.

Evident, imigranții și descendenții lor nu reprezintă încă 40 la sută din populația totală a Franței. Diferența se explică prin căsătoriile mixte și prin marile diferențe dintre rata natalității la nativii europeni și cea a populațiilor stabilite de curând aici. Trendul este însă evident. În timp ce generozitatea statului francez îi va încuraja pe imigranți și pe descendenții lor să facă din ce în ce mai mulți copii și să profite de standardul de viață net superior din Hexagon, rata natalității în rândul băștinașilor europeni va continua să scadă.  

Același imens aparat de propagandă care ascunde datele privind componența etnică se ocupă de asta. Prin educația sexuală în școli, copiii nu sunt învățați să se protejeze de boli venerice sau sarcini nedorite, ci sunt încurajați mai ales să-și aleagă singuri sexul. Cu cât mai mulți se vor declara gay, lesbiene sau transexuali, cu atât va scădea și numărul nou-născuților. Ca să nu mai vorbim de permanentele îndemnuri de a salva planeta nefăcând copii sau de stilul de viață hedonist- “trăiește numai pentru tine”. Concluzia pertinentă a tuturor acestor manevre o trage directoarea de cercetare a Institutului de Studii Demografice, Michèle Tribalat: "Populația europeană va avea timpul necesar să se schimbe până la a deveni de nerecunoscut, înainte de a interveni o înghețare a fluxurilor migratorii.". Să ne mai mirăm că, într-un sondaj de opinie dat publicității zilele acestea, 25 la sută dintre respondenți sunt convinși că elitele încearcă să-i înlocuiască pe francezi cu imigranți din lumea a treia?