România. Silvexim Star este societatea care s-a ocupat de mentenanța echipamentelor medicale de pe secția ATI de la Spitalul Pantelimon, în perioada iulie-august 2024.
Injectomatele de Spitalul Pantelimon au funcționat în parametri normali
Silviu Scobai, patronul firmei respective, a precizat că firma pe care o administrează a verificat, cu o singura excepție, aparatura medicală care nu este implicată în ancheta procurorilor. Potrivit portalului SEAP, în iulie și august 2024, Spitalul Pantelimon a achiziționat servicii de mentenanță și întreținere aparatură ATI - monitoare, injectomate și pompe.
Silviu Scobai a precizat că firma lui a efectuat servicii de mentenanță la aparatele nesigilate de procurori. Cu excepția unui singur aparat. „Am fost să verificăm un singur aparat, în spitalul Pantelimon, și despre care am înțeles că era unul din aparatele implicate în evenimente. Era perfect calibrat”, a transmis Silviu Scobai, de la Silvexim.
Silvexim Star a raportat anul trecut un profit net de 470.000 de lei
Spitalul Pantelimon a plătit pentru serviciile respective puțin peste 21.000 de lei pentru reparația și întreținerea echipamentelor ATI. Unitatea spitalicească a atribuit în acest an cinci contracte firmei Silvexim Star. Societatea a raportat anul trecut un profit net de 470.000 de lei.
Managerul demisionar de la Spitalul Pantelimon, Bogdan Socea, a precizat că societatea lui Scobai a fost angajată după ce o doctoriță a reclamat faptul că injectomatul a livrat unui pacient o cantitate mai mică decât cea prescrisă. Situația care a avut loc în luna aprilie și care a fost inclusă în ancheta procurorilor.
Situația de la Spitalul Pantelimon a fost raportată și organelor de anchetă
Mai mult decât atât, Poliția și Parchetul de pe lângă Tribunalul București au solicitat conducerii spitalului să verifice și injectomatul asupra căruia plana o suspiciue. Cu toate acestea, raportul tehnic întocmit de Silvexim Star a eliminat orice dubii, după cum a mai precizat Bogdan Socea.
„Raportul tehnic (n.a făcut de firma Silvexim Star) a arătat că injectomatul funcționa bine. Deci nu era o problemă tehnică la el. L-au verificat și era în parametri”, a completat Bogdan Socea. După verificările efectuate de Silvexim Star s-a constatat că injectomatul a funcționat în parametri normali, potrivit Hotnews.