
EPILOG. Arpad Magyarosi, românul de etnie maghiară ucis în Bolivia, a fost înmormântat în Ungaria, cu pământ adus din Sovata.
Cu sicriul înfăşurat în drapelul Un gariei (roşu, alb, verde), ca un soldat căzut la datorie. Ceremonia religioasă a fost oficiată sub acordurile cântecului „Ha én már nem leszek” (în maghiară: „Dacă nu voi fi”), o compoziţie a lui Arpad.
Aşa a fost înmormântat Arpad Magyarosi, tânărul român de etnie maghiară, originar din Sovata, ucis, pe 16 aprilie, în Bolivia, de trupele speciale, în urma unui presupus atentat asupra preşedintelui Evo Morales.
Potrivit blogului ungar bombagyar.hu („fabrica de bombe”, în limba maghiară), înmormântarea a fost oficiată în Cimitirul Kerepesi din Budapesta. „Fabrica de bombe” îi avea ca membri atât pe Arpad, cât şi pe Rozsa Flores, bolivianul de etnie maghiară acuzat de puterea din La Paz că ar fi pregătit un atentat terorist împotriva preşedintelui bolivian.
Departe de ochii presei
La înmormântare, oficiată de un preot unitarian, au participat doar rudele şi foarte puţini prieteni apropiaţi ai lui Arpad. Jurnaliştii au fost ţinuţi departe de funeralii.
Avocatul familiei, Nyikos Attila, a explicat încă de la începutul lunii, pe 2 mai, atunci când sicriul cu corpul neînsufleţit al lui Arpad a ajuns la Budapesta, că familia a cerut, în mod special, discreţie. Motivul principal al reticenţei faţă de jurnalişti a fost că, în general, mass-media a popularizat ideea că tânărul era implicat într-o mişcare teroristă. Conform informaţiilor de pe blogul citat, mama lui Arpad, Maria Toth, s-a îngrijit să presare în mormânt, peste sicriu, o mână de pă mânt adus de la Sovata, oraşul în care l-a născut pe Arpad, cu 28 de ani în urmă.
Asemănat cu Petöfi Sandor
„În cadrul ceremoniei, prelatul unitarian a spus că adevăraţii terorişti din Bolivia au fost cei care i-au împuşcat pe cei trei, în noaptea de 16 aprilie. Mai mult, preotul l-a asemănat pe Arpad cu poetul maghiar Petöfi Sandor, pentru că ambii erau animaţi de dragoste de libertate”, descriu sursele citate de bombagyar.hu.
Până ieri, nici familia, prietenii, nici autorităţile române sau maghiare nu au putut confirma ziua în care a fost înmormântat Arpad Magyarosi: vinerea sau joia trecută. La fel, a rămas o necunoscută concluzia autopsiei solicitate de mama celui alintat „Fiuka” („băieţaşul” - în maghiară).
Iniţial, autorităţile maghiare au declarat tot sprijinul necesar familiei, in clusiv pentru efectuarea unei autopsii. După ce cadavrul a ajuns la Budapesta, oficialii Poliţiei Ungare nu au mai vrut să şi-o asume, pe motiv că nu ar avea temei legal. Astfel, dacă autopsia a fost efectuată, a fost plătită de familia lui Arpad. Mama acestuia, Maria Toth, nu a putut fi contactată pentru a da detalii referitoare la aceste demersuri.
„Instituţional, ne-am făcut datoria”
Chiar dacă autorităţile maghiare au respins acest demers pe motiv că Arpad nu era cetăţean maghiar, ci român, nici autorităţile române nu s-au putut implica.
„Instituţional, noi nu puteam să ne implicăm într-o chestiune ca aceasta, destul de sensibilă. Arpad Magyarosi a fost cetăţean român, datoria noastră a fost să sprijinim familia pentru repatrierea trupului. Instituţional, noi ne-am făcut datoria. Despre înmormântare am aflat de la un coleg care citise o menţiune în presă”, a declarat, ieri, Marin Ursuţ, consulul României al Budapesta.
IN MEMORIAM
„Nu avea bani, dar era plin de idei simpatice”
Pe internet au fost postate mai multe filme şi texte în memoria lui Arpad. Artistul plastic Levente Benedek povesteşte că l-a cunoscut pe Fiuka în urmă cu şase ani.
„Eram la Festivalul Peninsula, la Târgu- Mureş. Toată lumea de acolo îl cunoaşte. Era un hippie blând. Cânta la chitară, ne făcea să ne simţim bine. Nu avea niciodată bani, ca şi noi de altfel, dar era plin de idei simpatice. Îmi amintesc că avea un tricou alb şi dacă-i dădeai un leu sau o bere îţi dădea o bucată din tricou, suvenir. Şocul meu a fost să descopăr, târziu, că el e tânărul împuşcat în Bolivia. Noi îi spuneam după poreclă, Fiuka. Nici nu îi ştiam tot numele”, rememoreză Benedek.