Îngrijorările nonagenarului Petre Zamfir: „Au dat-o în bară cu deschiderea școlilor, după alegeri. E o mare greșeală”

La cei 97 de ani, viceamiralul Petre Zamfir este cel mai activ român, după cum singur se descrie, iar pentru a ajunge la vârsta lui, „cu mintea întreagă”, recomandă tuturor să aibă grijă de sănătatea lor.

Președintele Asociației Veteranilor de Război din Constanța, viceamiralul, în rezervă, Petre Zamfir, împlinește, sâmbătă, 3 octombrie, 97 de ani, vârstă la care a ajuns pentru că, spune el, nu are timp să se plictisească:„ Secretul longevității este că sunt activ. Nu sunt un om amorf, sunt un om în mișcare”, declară,  râzând, veteranul, care servește Marina Română de 80 de ani, neîntrerupt. Vine la Asociație, încasează cotizații, dă foi de drum pentru membrii organizației, participă la toate evenimentele militare din oraș, câte mai sunt, fiind invitat ca reprezentant al Clubului Amiralilor. 

Venerabilul marinar, care și-a început cariera militară la 17 ani, pe distrugătorul „Regina Maria”, fiind elev, a participat, în iunie 1941, la atacul flotei ruse asupra Constanței. „Rușii au vrut sa debarce în zona Midia. Acțiunea lor s-a soldat cu scufundarea distrugătorului lor „Moskva”. Și de atunci nu au mai apărut. A fost prima și ultima lor încercare. În război, rușii aveau 47 de submarine și au pierdut 21, atunci”. Petre Zamfir a avut o „meserie„ pe care o iubește și acum. Peste 25 de generații  de studenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” i-au trecut prin mână, iar în urmă cu 55 de ani, fiind comandant al Bricului „Mircea”, a salvat nava școală dintr-o furtună năprasnică, în Golful Biscaya, când în jurul lui s-au scufundat zeci de nave.

Românii nu au grijă de sănătatea lor, nu se feresc de virus  

La vârsta lui, amiralul Petre Zamfir este mulțumit, nu a avut probleme de sănătate, cu excepția unei hernii de care a scăpat prin operație. Se gospodărește singur, face mâncare, prăjituri, „niște negrese delicioase”, și nu uită să bea câte o bere la masa de prânz. Ce nu îi place este că în Armată, s-a întors lumea cu fundul în sus:. „Am ajuns să văd militari care candidează la alegeri. Eu știam că Armata nu face politică Și ar trebui și la ora actuală să fie neutră. Dar ce se mai respectă în zilele noastre?” Iar marea lui îngrijorarea este că românii, acum, în contextul pandemiei, nu prea au grijă de sănătatea lor.

„Pe 3 octombrie fac 97 de ani. Mergeam, pe vremuri, cu veteranii de război la Sulina sau la mănăstirile din Dobrogea. Mi-a zis si fiică-mea:” La anii tai, dacă te-a prins, te-a curățat rapid. Nu te mai refaci. Asa că, ferește-te!” Bun, eu mă feresc, dar ce folos? Am văzut acum o serie întreagă de manifestații împotriva acestor măsuri. Am fost la supermarketul de la ICIL, e o școală acolo, iar copiii care ieșeau, niciunul nu purta mască. Acest mare pericol face ravagii în toată lumea”, comentează, îngrijorat, veteranul nonagenar.

Virusul ucigaș, mai periculos decât războiul

 Viceamiralul Petre Zamfir nu are nicio reținere când își expune clar punctul de vedere. Crede că elevii ar fi trebuit să facă școală online, școlile nu trebuiau deschise. „În primul rând pentru că nu au fost pregătite. Și pregătirea asta trebuie să o facă oamenii. Ori, ministra aceasta a învățământului.., noi avem oameni de mare valoare, dar, treaba lor. Au dat-o în bară pentru că deschiderea școlilor, după alegeri, este o mare greșeală. Și dacă se infectează copiii și dacă mor copii va fi cel mai mare pericol pentru România. Deci, urmașii acestei țări nu vor mai fi oameni întregi. Vor fi oameni  bolnavi”, avertizează domnul Zamfir.

Spune că niciodată, în lunga lui viață, nu a fost atât de îngrijorat. Nici măcar în război:„ Stați să vedeți acum, după alegerile locale, câți se vor îmbolnăvi. Noi nu avem, la ora actuală, o conducere din punct de vedere sanitar medical care să facă față pentru că nu am mai întâlnit așa ceva”. Și cum să te protejezi, dacă materialele, dezinfectanții și măștile, sunt scumpe. „A fost acum un prilej ca borfașii, hoții, negustorii ăștia să facă bani. La farmaciile de lângă mine costă diferit, unii dau cu 2,50 lei, alții cu 1,50. Eu mi-am luat acum vreo 20 de bucăți”.

Grija veteranului rămâne, însă, tineretul. Urmașii noștri, cum le zice amiralul Petre Zamfir.„COVID-ul ăsta este un pericol, încă necunoscut, și ca să putem să ne apărăm trebuie să ținem cont de toate măsurile care se iau pe plan central. Pentru că măsurile astea se iau pentru apărare, nu pentru distrugere. Sigur, nici mie nu îmi convine să stau cu masca pe față. Așa li s-a impus și copiilor la școală. Dar decât să te imbolnăvești…E de ajuns să se facă o epidemie intr-o școală, vă dați seama ce ravagii se fac. Și atunci ce facem ? Renunțăm la tineret?”, întreabă, retoric, amiralul Petre Zamfir.