Înghesuială pe aripile vântului

Înghesuială pe aripile vântului

Pentru a aproba toate cererile pentru centralele eoliene este necesară dublarea sistemului naţional de transport al energiei.

Transelectrica a primit, până în prezent, cereri de racordare la reţea a centralelor eoliene cu o capacitate de peste 12.000 MW, aproape cât întregul potenţial eolian al României, de 14.000 MW. Sistemul actual permite instalarea de eoliene care să producă maximum 2.000 MW până în 2013. „Cele mai multe cereri de instalare sunt în Dobrogea, datorită potenţialului eolian. Or, în această zonă vor funcţiona, peste câţiva ani, patru reactoare nucleare şi alte centrale clasice pe cărbune, iar capacitatea de preluare a reţelei de transport va fi şi mai redusă“, a declarat Alexandru Săndulescu, şeful Direcţiei Politici Energetice din Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF).

Scheme de sprijin

Potrivit acestuia, o altă cauză pentru care solicitările nu pot fi aprobate este posibilitatea redusă a sistemului energetic naţional de a se echilibra, în condiţiile în care resursa eoliană este fluctuantă. „Nu avem suficiente grupuri de rezervă, care să poată fi pornite rapid când vântul nu va fi suficient“, a mai spus oficialul MEF. De ce au aglomerat atât de mult investitorii sectorul eolian? Strategia energetică încurajează utilizarea resurselor regenerabile. Astfel, până în 2010, circa 33% din consumul intern brut de electricitate trebuie să fie din surse alternative, urmând ca ponderea să crească la 38% în 2020. În acest sens, autorităţile au implementat scheme de sprijin pentru investitori, precum acordarea de certificate verzi care pot fi valorificate separat de energia vândută, preluarea cu prioritate a energiei în sistem, precum şi accesarea fondurilor structurale.

Condiţii pentru racordare

Până în prezent, avizele de racordare la sistemul de transport se eliberau după principiul „primul venit, primul servit“, însă Transelectrica urmăreşte modificarea legislaţiei privind accesul la reţea. „Vor avea prioritate investitorii care deţin şi capacităţi de reglaj, cum ar fi grupuri mici, pe gaze. De asemenea, vom percepe garanţii financiare pentru rezervarea capacităţii de transport şi vom cere acte care să dovedească faptul că pot achiziţiona generatoare eoliene“, a precizat directorul general al Transelectrica, Stelian Gal. Potrivit acestuia, investiţia pentru un MW de energie eoliană este de circa 1-1,5 milioane euro.

INVESTIŢII

Un nou sistem de transport

Potrivit strategiei energetice, necesarul de investiţii în sistemul de transport al electricităţii este de circa 2 miliarde euro până în 2020, din care 450 de milioane de euro pentru extinderea reţelei, necesară preluării de noi capacităţi de producţie. „Ne-ar mai trebui încă un sistem de transport ca să preluăm toţi cei 12.000 MW“, susţine Dan Preoţescu, director de planificare reţea din Transelectrica.

PROIECTE

Granzii energiei eoliene, interesaţi de România

În prezent, România are eoliene de doar 7 MW. Următorul parc, funcţional în 2009, este Tomis Team, de 600 MW, controlat de Continental Wind Partners, în zona Tariverde din Dobrogea. Tot în această zonă va începe producţia, în 2010, parcul Eolica, dezvoltat de Iberdrola Renewables, de 600 MW, cu intenţia majorării la 1.500 MW. Alte companii interesate sunt Martifer (Portugalia), Enel (Italia), E.ON (Germania) şi Verbund (Austria).

Ne puteți urmări și pe Google News