Zeci de enoriași s-au înghesuit pentru binecuvântarea noului Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic Botoșăneanul.

Ajuns la Mănăstirea „Sf. Ioan” din Suceava , ÎPS Calinic Botoşăneanul, noul arhiepiscop al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a fost întâmpinat de o mulțime de credincioși. Momentul în care aceștia n-au mai respectat recomandările de distanțare socială a fost transmis pe Facebook.

Șeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, Marian Lungu, a declarat că jandarmii n-au dat nicio amendă la mănăstire, pentru că n-au avut efective la faţa locului.

<<N-am ştiut eveniment şi n-am avut efective la faţa locului>>”, a precizat Marian Lungu pentru Libertatea.

 

https://www.facebook.com/nedeagheorghe/videos/3436636316354903/

 

A murit ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, în vârstă de 90 de ani, a fost internat pe 20 aprilie la Institutul de Boli Infecțioase ” Matei Balș” din Capitală, după ce a fost confirmat pozitiv la testul pentru coronavirus. La ”Matei Balș”, ÎPS Pimen a fost intubat deoarece a suferit complicații pulmonare.

 

ÎPS Pimen și-a petrecut ultimii 29 de ani de viață la conducerea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

”Când eram mai mărişor mergeam cu vitele”

„Când şi cum a apărut chemarea care m-a determinat să-mi dedic întreaga viaţă Bisericii? Treptat. Începând din copilărie, prin felul de a trăi viaţa. Ea a apărut când eram în clasa a treia de liceu, dar până atunci tot se depăna în sufletul meu. De ce? Eu, de mic copil, am fost la biserică. Era, pentru mine, o mare bucurie să mă duc la biserică şi să particip activ. A contribuit foarte mult şi felul de viaţă pe care l-am dus. Am fost doi copii acasă.

Eu şi o soră mai mică cu patru ani. Am fost supuşi unei discipline greu de crezut pentru mulţi. Eu mergeam la şcoala primară, care era gard în gard cu casa, ieşeam din curte atunci când se apropia învăţătorul de şcoală. Deci cu un minut înainte. Tata nu mă lăsa să merg mai repede. Copiii se jucau, se mai certau şi înjurau şi tata nu mă lăsa, ca să nu învăţ obiceiurile acestea. Când eram mai mărişor mergeam cu vitele.

Le păşteam într-o pădure boierească. Eram singur în acea pădure. Deci, o viaţă de sihastru. Când păşteam vitele, într-o perioadă când nu se mai ţinea cont, toamna, de proprietate, mergeam cu copiii, dar nu cu toţi, ci doar cu doi-trei şi eu căutam să o iau puţin mai înainte şi mă suiam pe un deal şi de acolo număram munţii Vrâncioaiei, cei şase munţi, şi eram cu dorinţa spre Mănăstirea Putna, spre Ştefan cel Mare.

Deci petrecându-mi timpul în felul acesta şi citind şi literatură religioasă şi mai ales o carte, <<Îndrumarea Vieţii>>, unde se spunea că dacă vrei să aduci o jertfă mai mare lui Dumnezeu în viaţa ta să iei calea vieţii mănăstireşti. A mai contribuit şi preotul satului, prin predică, dar şi corul de la biserică, un cor excepţional. Toate acestea au contribuit la chemarea spre viaţa monahală”, povestea ÎPS Pimen despre copilărie.