"Îngeraşul" Loredanei vs. "matematicianul" lui Moga

"Îngeraşul" Loredanei vs. "matematicianul" lui Moga

Dragoş Chircu face uz de romantism ori de câte ori are ocazia, iar prietenii lui Cristian Sanda fac lobby în oraş. Pe 26 decembrie se hotărăşte cine va fi "Vocea României".

Pe 26 decembrie, telespectatorii care vor alege ProTV-ul se vor întâlni cu Cristian Sanda, Dragoş Chircu, Iuliana Puşchilă şi Ştefan Stan în marea cursă pentru titlul de "Vocea României". Cel dintâi este în ultimul an de liceu la Colegiul Naţional Carol I din Craiova, profil matematică-informatică. Tânărul, care are de ales între Politehnică şi Conservator, spune că participarea la "Vocea României" a înclinat balanţa către Conservator. Cristian este un norocos. Deşi a lipsit în ultimul timp de la şcoală, profesorii nu numai că au uitat de absenţe, dar chiar au pus mâna pe telefoane şi l-au votat. "Toţi mă susţin şi sunt alături de mine. M-au votat şi stau cu sufletul la gură de câte ori urc pe scenă", a povestit băiatul pentru EVZ. Nici colegii şi prietenii nu au stat cu mâinile în sân, iar Cristi povesteşte că "au împărţit fluturaşi cu mine prin Craiova în încercarea de a aduna cât mai multe voturi". O melodie în comun cu Liviu În concurs, Cristian a împărţit aceeaşi grupă cu un bun prieten, Liviu Teodorescu. "Îl cunosc pe Liviu de când aveam 14 ani, am făcut parte dintr-o trupă, New Star Music, cu care am participat la Eurovision Junior în 2006. A fost greu să mă despart de el, dar cu siguranţă vom mai colabora şi vom face măcar o melodie împreună". Faptul că "îngeraşul" Dragoş Chircu din echipa Loredanei a ajuns în finală nu a surprins pe nimeni. Cel ce ce l-a făcut pe Brenciu să exclame că melodia "Vorbe care dor" a sunat mai bine decât originalul celor de la 3 Sud-Est spune că un loc în showbiz "ţine foarte mult de şansă, dar şi că "şansa mea s-a numit acum «Vocea României»". "Drumul pe care vreau să merg este cel muzical, dar, dacă vreodată va trebui să mă abat, cu siguranţă voi căuta o potecă ce va duce tot la muzică. Am devenit prea dependent de muzică pentru a putea urma acum o altă cale!". Dragoş Chircu spune că participarea la show-ul Pro TV-ului i-a adus propuneri de colaborare, dar, fiind superstiţios, nu vrea sa vorbescă despre ele. "Voi vorbi despre ele odată cu lansarea al bumului la care am să lucrez". Acum tânărul de 29 de ani nu are prietenă, dar visează că fata pe care ar dori-o lângă el trebuie să-i înţeleagă pasiunea pentru muzică. "Îmi place romantismul şi îmi place să fac uz de el ori de câte ori am ocazia. Eu trăiesc momentele romantic, nu le pregătesc", spune Dragoş. ŞANSE DUPĂ "VOCEA ROMÂNIEI" Cătălin crede numai în Smiley Unul dintre cei mai apreciaţi concurenţi, deşi a părăsit competiţia în cel de-al şaselea show live de la "Vocea României", rămâne Cătălin Dobre. Melodia "Bed Of Roses", din repertoriul lui Bon Jovi, în varianta rocker-ului de la "Vocea României" a reuşit să o facă pe Loredana să exclame "incredibilă interpretarea ta !". "E de departe cea mai bună interpretare de până acum a unei piese străine !", a spus Loredana. "Eşti pe cale de a deveni un star pop-rock. A fost cel mai frumos cadou pe care puteai să mi-l faci. Eşti senzaţional, drumul tău e deja pavat", a adăugat şi Smiley. Chiar dacă a părăsit competiţia înainte de finală, tânărul de 20 de ani din Braşov, despre care Brenciu spunea că e şi un bun actor, priveşte cu optimism viitorul lui pe piaţa muzicală românească. GLUMĂ. Smiley şi-a scos pe braţe elevul de care este mândru "Planurile le are Smiley" EVZ: Eşti dezamăgit că ai părăsit competiţia? Cătălin Dobre: Nu sunt dezamăgit că am ieşit. Nu sunt bucuros cu siguranţă, dar nici dezamăgit. "Vocea României" este o experienţă care m-a ridicat şi m-a făcut cunoscut în toată România. Aşa cum am mai spus, timpul petrecut aici echivalează pentru mine cu experienţa câtorva ani. Planuri are deocamdată Smiley, nu eu. Cam aşa sună viitorul meu… Zâmbăreţ! Nu o să renunţ la muzică, ci o să continui până la adânci bătrâneţi! Ai primit numai cuvinte de laudă din partea tuturor antrenorilor. Le vei urma sfatul şi îţi vei face o trupă de rock? Acum depinde de ce o să-mi rezerve viitorul: să fiu solist vocal solo sau să cânt cu trupa. O să încerc să iau de la fiecare antrenor câte ceva din sfaturile pe care mi le-a dat! Ai primit propuneri de colaborări, noi proiecte muzicale? Eu am fost în echipa lui Smiley şi aici o să rămân! With Smiley all the way! <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/wf4Vx43oUYw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiţi şi:

  • Cine sunt finaliştii de la "Vocea României"
  • Cine are cele mai mari şanse la "Vocea României"

Ne puteți urmări și pe Google News