Indiferent ce părere ai avea despre motivele care i-au adus pe cei doi în prim-planul scenei publice taman acum, de cine e sau nu în spatele lor, de șansele pe care le au sau nu de a strânge voturi, nu se poate nega faptul că amândoi sunt personaje interesante, inteligente, având darul vorbirii exact pe sufletul alegătorilor pe care îi vizează.

Primul, în ordinea intrării în cursă, Paleologu, vine parcă din fotografiile alb-negru ale boemei interbelice. Și discursul, temele ridicate par să-i vină tot din acea epocă, aerul degajat pe care îl emană amintește și el de poveștile bunicele despre saloanele unei epoci apusă, odată cu ciobirea ultimei cești de cafea de porțelan și înlocuirea ei cu un pahar de hârtie.

Al doilea, Diaconu, vine din filmele copilăriei și tinereții multora dintre noi, amintește de zâmbete și râsete, iar prezența sa în politică trece neobservată pentru mulți. Prima amintire care-mi vine, legată de el, este exclamația unui spectator din defunctul cinema Aurora, la finalul unui film cu Diaconu: ”Ai văzut, și inginerii agronomi sunt oameni!” Bineânțeles că nu fac abstracție de scenariile din spatele apariției lor în această cursă.

La Paleologu planul a fost devoalat chiar de Traian Băsescu, președintele partidului care l-a aruncat în luptă, PMP: efectul său electoral va fi de a îi încurca pe Dan Barna și pe Viorica Dăncilă. Cum ar lua el voturi de la actualul premier nu îmi este foarte clar, dar căile politicii sunt întortocheate. La Mircea Diaconu pare mai clar că este lovitura cea mai mare pe care o primește Dăncilă în această campanie, poate chiar mai dură decât pierderea aliaților de la guvernare. Practic, te poți gândi că apariția sa îl avantajează pe Dan Barna pentru a ajunge în turul al doilea, unde să se înfrunte cu Klaus Iohannis.

Până la urmă aceste calcule de culise nu schimbă imaginea celor doi: intelectualul de stânga și cel de dreapta, cu părțile lor bune scoase strident la vedere, atât de strident că le privești defectele cu un zâmbet, două specii pe cale de dispariție în politica românească, acaparată de ani buni de discursuri bolovănoase, pline de devize rostite răstit în limbi de lemn, de politicieni cu gesturi mecanice, nenaturale.

Câteva considerații despre rolul pe care l-ar putea juca Diaconu și Paleologu în această campanie pot fi făcute, chiar dacă între timp cei mai mulți se gândesc să voteze cu ceilalți candidați, pentru a nu își irosi voturile. Prima este că, dacă nu se gândeau să candideze, Diaconu și Paleologu ar fi trebuit inventați, pentru a da viață campaniei, pentru a reda spectacolul alegerilor prezidențiale publicului, spectatorilor. De prea multe campanii electorale, înfruntarea politică este doar pe sufletul alegătorului militant, spectacolul rezumându-se la lovituri sub centură, remarci tăioase, arestări, informații pe surse și calcule cinice.

A doua constatare este că, dacă nu le vor lua mințile Dumnezeu și consultanții, cei doi pot readuce în politica mare atacul subtil, gluma – da, gluma, care l-a scos mereu pe român din mlaștina vieții de zi cu zi – ironia, autoironia, lucruri pe care politicienii de prim-plan le-au pierdut pe undeva, pe drumul parvenirii spre câștigul electoral.

Până la urmă, dacă te lași pradă viselor nu mai faci politică, așa că o confruntare televizată între Diaconu și Paleologu este un vis, visul al unui spectator avid de show, nu unui votant. Ca să devină votanți, spectatorilor celor doi trebuie să le fie spulberate îndoielile că în spatele lansării lor nu se află calcule ale susținătorilor altor candidați. Dacă vor reuși asta, vor face figuri bune în aceste alegeri.

Te-ar putea interesa și: