Informații utile pentru părinți. Schema naţională de vaccinare 2020

A fost dată publicității schema naţională de vaccinare în 2020 în România. Părinții află astfel ce vaccinuri trebuie să  le facă fiilor și fiicelor și mai ales când.  

Vaccinul este un preparat biologic care conține microorganisme omorâte sau atenuate, ori fragmente ale acestora, iar administrarea lui stimulează organismul să dea răspuns de apărare (imun) care va avea ca efect protejarea împotriva bolii produse de respectivele microorganismele. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, vaccinarea salvează anual peste trei milioane de vieți din întreaga lume.

Schema naţională de vaccinare 2020

În maternitate:

Vaccin hepatitic B (Hep B), în primele 24 ore ale nou-născutului,

Vaccin de tip Calmette Guerrin (BCG), între ziua a doua şi a şaptea de la naştere,

La 2 luni de la naştere:

Vaccin hexavalent (DTPa-VPI-Hib-Hep. B), la medicul de familie,

Vaccin pneumococic, la medicul de familie

La 4 luni de la naştere:

Vaccin hexavalent (DTPa-VPI-Hib-Hep. B),

Vaccin pneumococic,

La 11 luni de la naştere:

Vaccin hexavalent (DTPa-VPI-Hib-Hep. B),

Vaccin pneumococic,

La 12 luni de la naştere:

Vaccin rujeolic-rubeolic-urlian, viu atenuat (ROR), la medicul de familie,

La 5 ani – 7 ani

Vaccin rujeolic-rubeolic-urlian, viu atenuat (ROR), la medicul de familie,

La 6 ani

Vaccin tetravalent diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic (DTPa-VPI) / VPI, la medicul de familie. Copiii cu vârsta de 6 ani care au în antecedentele vaccinale o doză de DTPa la 4 ani vor fi vaccinați cu VPI, iar cei care nu au în antecedentele vor fi vaccinați cu DTPa-VPI.

La 8 ani

VPI, la medicul de familie. Cei care au în antecedentele vaccinale o doză de DTPa la 4 ani vor fi vaccinați cu VPI (copiii care nu au fost școlarizați în clasa pregătitoare).

La 14 ani Vaccin DTPa adulți, la medicul de familie.

Alte vaccinuri care protejează de diverse boli

Pe lângă schema naţională de vaccinare, se găsesc în România şi alte vaccinuri ce pot fi făcute copiilor pentru a preveni boli precum varicela, meningita, hepatita sau rotavirusul.

Rotaviral este un vaccin cu virus viu atenuat care protejează împotriva diareei produsă de rotavirus. Se administrează oral, două sau trei doze începând cu primele șase săptămâni de viață, cu interval de cel puțin 30 de zile între doze.

Varicelic este tot un vaccin cu virus viu atenuat (tulpina Oka), care protejează împotriva varicelei („vărsat de vânt”). Se fac două doze de vaccin, la distanță de șase săptămâni, injectabil, subcutanat, adulților și copiilor, începând cu vârsta de nouă luni.

Vaccinul Meningococic previne anumite meningite. În funcție de tipul de vaccin, se administrează una sau mai multe doze, la vârste diferite.

Vaccinul Hepatitic A, care protejează împotriva Hepatitei A ( cunoscută drept ”boala mâinilor murdare”) se administrează într-o doză unică, cu revaccinare la șase -12 luni.

Vaccinul HPV (care protejează împotriva cancerului de col uterin, leziuni precanceroase ale colului, anumite forme de cancer laringian, cancerul vulvar, vaginal, penian, anal) bivalent, tetravalent și nanovalent, se face intramuscular, între două sau trei doze, între nouă și 26 de ani. Se poate face și mai târziu, la recomandarea medicului.

Sursa: Romaniatv.net