Informații de ultimă oră de la MAI. Ce trebuie să știi dacă ai nevoie de aceste documente

Prin decizia ministrului de Interne, Marcel Vela, în perioada Sărbătorilor de Iarnă Serviciile de eliberare a pașapoartelor din cadrul Direcției de Pașapoarte, regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, precum și cele de eliberare a  cazierelor judiciare din cadrul Poliției Române vor avea ghișeele deschise

În urma unei decizii a ministrului Marcel Vela, Ministerul Afacerilor Interne anunță că, în perioada Sărbătorilor de Iarnă Serviciile de eliberare a pașapoartelor din cadrul Direcției de Pașapoarte, regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, precum și cele de eliberare a  cazierelor judiciare din cadrul Poliției Române vor avea ghișeele deschise. Excepție fac zilele de 25-26 decembrie 2019, 1 și 2 ianuarie 2020.

Programul arată astfel:

21 decembrie        - 09.00-15.00

22 decembrie        - 09.00-13.00

23-24 decembrie   - 08.00-16.00

27 decembrie        - 08.00-16.00

28 decembrie        - 09.00-15.00

29 decembrie        - 09.00-13.00

30-31 decembrie   - 08.00-16.00

3 ianuarie 2020     - 08.00-16.00

4 ianuarie 2020     - 09.00-15.00

5 ianuarie 2020     - 09.00-13.00

 

În zilele de 21, 22, 28, 29 decembrie 2019 și 4-5 ianuarie 2020, se vor elibera certificate de cazier judiciar la sediile tuturor inspectoratelor de poliției de la nivelul fiecărui județ, iar în Municipiul București, la Secția 1, Secția 8, Secția 10, Secția 14, Secția 17 și Secția 21 de sector.

 

 

Pentru o cât mai bună informare, 500 000 de pliante cu informații utile privind programul de lucru și modalitatea de accesare a acestor servicii sunt distribuite în punctele de trecere a frontierei de personalul Poliției de Frontieră Române, anunță MAI.

Această măsură instituită în premieră de către ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, vine în sprijinul numărului mare de cetățeni români care se întorc din străinătate în perioada ce urmează pentru a petrece sărbătorile în țară.

Programul de lucru și alte informații de interes pot fi accesate inclusiv pe site-urile instituțiilor amintite, respectiv www.pasapoarte.mai.gov.ro, www.drpciv.ro, www.politiaromana.ro (secțiunea cazier), precum și pe site-urile autorităților locale în subordinea cărora funcționează serviciul public comunitar de evidență a persoanelor.

De asemenea, Poliția de Frontieră Română a pus la dispoziția cetățenilor o hartă interactivă on-line, care evidențiază punctele de trecere a frontierei române deschise traficului internațional. Aplicația oferă și informații privind timpii medii de așteptare, astfel încât să se aleagă traseul potrivit și să se evite aglomerările. Harta poate fi consultată la următorul link: politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/.

Ministerul Afacerilor Interne a mai precizat că, prin intermediul structurilor aflate în coordonare și subordonare, va asigura măsurile necesare pentru ca românii să petreacă sărbătorile în siguranță!