Moraru, care în prezent este consilier al ministrului de Interne, Dragoș Tudorache, explică motivele pe pagina sa de Facebook.

"Cu riscul de a fi antipatic, ideea că mandatul lui Dragnea poate fi invalidat pe baza Regulamentului e o interpretare fără sens. Mă pronunț pentru că în 2005, când au apărut modificările în regulament, aceste prevederi chiar eu le-am propus. Spiritul acestor prevederi era clar: dacă ai obținut ACEL mandat prin fraudă comisă în ACEA campanie (la vremea aia era în principal vorba de încălcări ale finanțării campaniei electorale) atunci nu urma să îți primești mandatul. Nu are nicio legătură cu alte fapte de la alte mandate sau de la referendum. Prin urmare, cei ce pariază pe invalidare nu au nicio șansă. Ideea că dacă nu ne place Liviu Dragnea să incercam cu orice preț să îi băgăm bețe în roate e ca și zbaterea inutilă a democraților americani de a îl impiedica (încă) pe Donald Trump să devină al 45-lea președinte", precizează Adrian Moraru în postarea de pe rețeaua de socializare.

Noul președinte interimar al liberalilor, Raluca Turcan, a anunțat că PNL va contesta la CCR mandatul de deputat al lui Liviu Dragnea. Totuși, liberalii nu au precizat când vor face acest demers. PMP și USR au anunțat că susțin invalidarea mandatului lui Dragnea. Majoritatea în viitorul Parlament va fi realizată de PSD şi ALDE, după ce cele două partide au semnat un protocol în vederea unei alianțe. Social-democrații vor face și liderilor UDMR o propunere în vederea susținerii parlamentare.

Chiar dacă mandatul lui Liviu Dragnea va fi invalidat de Comisia Camerei Deputaților, decizia trebuie votată în plen, unde majoritatea este alcătuită de PSD și ALDE. 

În regulamentul Camerei Deputaţilor, se arată referitor la validarea mandatelor deputaţilor, că se constituie la începutul legislaturii, în prima şedinţă, o comisie de validare a mandatelor, compusă din 30 de deputaţi, care să reflecte configuraţia politică a Camerei Deputaţilor, aşa cum aceasta rezultă din constituirea grupurilor parlamentare. În termen de 4 zile de la constituirea sa, comisia de validare trebuie să întocmească un raport motivat referitor la nominalizarea deputaţilor pentru care se propune validarea, invalidarea sau amânarea validării. 

Comisia analizează dosarele deputaţilor aleşi în baza dosarelor primite de la Biroul Electoral Central. 

"Comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat în cazul în care constată încălcarea prevederilor legale privind condiţiile de eligibilitate şi în cazul în care există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, privind săvârşirea de către respectivul deputat a unor infracţiuni legate de derularea procesului electoral", se arată în alineatul 3 de la Art 7 al Regulamentului Camerei Deputaţilor. 

Tot în regulament se arată că raportul este aprobat de către Comisia de validare cu votul majorităţii membrilor acesteia, plenul Camerei se întruneşte în şedinţă, de drept, în a 5-a zi de la constituirea Comisiei de validare, pentru dezbaterea raportului acesteia. În cazul deputaţilor pentru care a fost propusă invalidarea mandatului, Camera Deputaţilor dezbate şi se pronunţă prin vot pentru fiecare caz în parte, se mai menţionează în Regulament.