Inflaţia a scăzut în luna iunie

Inflaţia a scăzut în luna iunie

Românii s-au simţit în largul lor la cumpărături în ultimul timp. După o perioadă îndelungată de scumpiri, iunie a fost prima lună când preţurile au făcut un pas în spate.

Alimentele, produsele cu cele mai mari creşteri de preţuri în primele luni ale anului, s-au ieftinit în iunie cu circa 1,3% faţă de mai, potrivit INS. După ce dăduse lovitura de graţie inflaţiei din aprilie, cu o creştere lunară de circa 4,5%, preţul cartofului a luat înapoi o parte din scumpiri în iunie şi s-a ieftinit cu aproape 2%. "Cartoful şi dovlecelul au salvat inflaţia. Fără cele două grupe, avem inflaţie", a spus Lucian Anghel, economistul-şef al BCR, citat de Agerpres. Per total, preţurile au scăzut cu 0,3% în iunie faţă de mai. Potrivit lui Anghel, perioada de vară este propice scăderii preţurilor şi nu este exclus să avem încă o lună de ieftiniri. Preţurile au cunoscut o creştere şoc de 2,58% în iulie anul trecut, din cauza majorării taxei pe valoarea adăugată (TVA). Iulie anulează "efectul TVA" Cumulată cu scumpirile alimentelor de import şi a combustibililor, majorarea TVA a condus la o inflaţie anuală de peste 8,3% în aprilie, în condiţiile în care banca centrală a fixat pentru 2011 o ţintă de 3% plus/minus un punct procentual. Însă ieftinirile din iunie sunt doar o conjunctură, iar din toamnă preţurile ar putea creşte din nou pe baza creşterii tarifelor la energie, a declarat, ieri, analistul economic Ilie Şerbănescu. Cu toate astea, deşi este greu de atins ţinta de inflaţie, valoarea anuală a indicelui va scădea mult în iulie, pentru că evoluţia preţurilor se va raporta la iulie 2010, prima lună care a încorporat creşterea din TVA. Analiştii se aşteaptă ca în iulie să vedem o inflaţie anuală de 6%. Pentru 2011, Anghel întrevede o inflaţie de 5%.

Ne puteți urmări și pe Google News