Infernul din blocul „fantomă”. De trei ani, fără apă în apartamente, locatarii se spală când plouă

La o aruncătură de băț de Marea Neagră, zeci de familii s-au întors într-un trecut îndepărtat din cauza datornicilor, care nu și-au achitat facturile

Într-un bloc de pe strada Someșului nr. 28, din Constanța, locuiesc peste 300 de suflete care, de aproape trei ani, se chinuie să trăiască fără apă potabilă. Din cauza datoriilor la Regia Județeană de Apă (RAJA), ale unora dintre locatari, apa a fost tăiată în tot imobilul. „Blocul fantomă”, cum îl știu constănțenii, a devenit deja un focar de infecție: copiii au păduchi, râie, iar canicula din ultimele zile i-a adus pe părinți la disperare. Imobilul aparține Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public și Privat (RAEDPP) din subordinea Consiliului Local Municipal Constanța.

FOTO;Blocul fără apă FOTOGRAFII: FERI PREDESCU

În cele 45 de apartamente locuiesc peste 300 de persoane, cei mai mulți fiind copii. „Într-o garsonieră stau și 10 oameni”, recunoaște Andreea, singura care are curaj să își spună numele. Imobilul este înconjurat de sârme pline cu rufe, la doi pași de mormane de gunoaie printre care, pe o căldură infernală, se joacă o mulțime de copii. La stânga e Secția 4 de Poliție. Câteva cărucioare pline cu ciorchine de bidoane goale tronează lângă scara de acces. Este înfiorător de cald, sunt 35 de grade la umbră, și mai multe femei cu copii mici în brațe mănâncă semințe sub un pom. Bărbații sunt plecați la muncă, cei mai mulți din bloc lucrează la Polaris, firma de salubrizare a orașului. Sunt gunoieri sau măturători. Nu au unde să se spele când se întorc acasă.

FOTO;Apă la PET, din curtea vecinilor

Ploaia, cea mai mare bucurie

Din 2013, oamenii se bucură de apă doar de sărbătorile legale. Ultima dată au avut de 1 Mai. Deși au băi în apartamente, locatarii sunt nevoiți să se milogească pe la vecini, la curțile din apropiere. „Unii ne dau, alții ne gonesc. Cheltuim și 500 de lei pe lună pentru apa cumpărată. Și suntem cu plata la zi, nu suntem datornici la RAJA. Sunt unii din bloc care au datorii la apă și noi tragem din cauza lor”, ne spune Andreea, cu fetița în brațe. Cel mai convenabil e când plouă, oamenii se spală afară:„Ieșim cu toții, dar nu a mai plouat demult”. Nevoile și le fac pe unde pot. „Unii se mai duc în spatele blocului, alții prin casă. Aruncăm în wc, sau în pungi, alții mai aruncă și pe geam, și pe căldura asta… miroase, într-adevăr, dar ce să facem?”.

De la Regie la Primărie, și înapoi

O locatară care se întoarce de la serviciu își descarcă sufletul, uimită că, în sfârșit, a venit cineva din presă: „Toți cei pe care i-am chemat neau refuzat”. Spune că a fost cu jalba în proțap peste tot. Și la primărie și la RAEDPP, toți, inclusiv primarul Decebal Făgădău, au trimis-o la RAJA. „Avem centrală de bloc. Dacă nu e apă rece, nu e nici apă caldă. Sunt locatari care nu plătesc. Am fost, am depus acte. Am plătit și în avans pentru apă. Vrem și noi contracte individuale, așa cum avem cu RADET. De la RAJA ni s-a spus însă că trebuie să fie tot blocul de acord”.

Caniculă, necaniculă, apa trebuie plătită

Datoriile locatarilor din blocul fantomă la Regia Județeană de Apă Constanța sunt de 19.000 de lei. Purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea, susține că, de-a lungul anilor, abonații au avut patru procese verbale de eșalonare a acestor datorii, dar nu au fost respectate. „Am încercat să încheiem convenții de facturare individuală, dar nu au fost de acord. Nu toți fac dovada ocupării statului. Le-am furnizat apă de sărbătorile legale”, spune Irina Oprea. Nu comentează de ce RAJA a sigilat și canalizarea de lângă bloc. Iar răspunsul la lipsa apei pe asemenea caniculă este scurt. „Apa este o utilitate la fel ca și curentul electric. Cum au găsit bani să plătească lumina, să găsească soluții și pentru plata datoriilor la consumul de apă”.