Evenimentul Zilei > Actualitate > Inevitabilul s-a produs! Isărescu introduce avans de 40% la credite şi rate de doar 10% din salariu
Inevitabilul s-a produs! Isărescu introduce avans de 40% la credite şi rate de doar 10% din salariu

Inevitabilul s-a produs! Isărescu introduce avans de 40% la credite şi rate de doar 10% din salariu

Banca Naţională a României a postat astăzi pe site-ul propriu proiectul unui regulament privind creditele destinate persoanelor fizice, potrivit căruia cei care vor să îşi ia un credit ipotecar în lei vor trebui să prezinte un avans de minim 15%, pentru euro nivelul urcând la 30%, iar pentru alte valute la 40%.

"Valoarea unui credit pentru investiţii imobiliare nu poate depăşi 85% din valoarea imobilului pentru achiziţionarea căruia se solicită creditul şi/sau din valoarea devizului estimativ în cazul creditelor acordate în lei, 70% în cazul creditelor denominate în euro sau indexate la cursul euro si 60% în cazul creditelor denominate în alte valute sau indexate la cursul unor alte valute", scrie în regulament.

Băncile vor trebui totodată să supună clienţii unor teste de stres pentru a vedea dacă aceştia pot suporta şocurile înrăutăţirii situaţiei de pe pieţele financiare sau pe cele ale înrăutăţirii situaţiei financiare proprii.

"La fundamentarea nivelurilor maxime admise pentru gradul total de îndatorare se vor utiliza următoarele valori: pentru şocul pe curs de schimb – 35,5% euro, 52,6% franci elveţieni, 40,9 % dolari americani. În cazul celorlalte valute se utilizează valoarea aferentă francilor elveţieni. Pentru şocul pe rata dobânzii – 0,6% pentru toate monedele, iar pentru socul pe venit – 6%", scrie în comunicat.

Ce înseamnă asta? Că deşi banca permite un anumit grad de îndatorare pentru un client, acesta va fi ajustat de aceste teste de stres, iar creditorul va acorda doar atâţia bani pe care clientul îşi va permite să îi ramburseze chiar şi în condiţiile unei deprecieri de 50% a leului faţă de franc, de exemplu, şi a unei scăderi de salariu cu 6%.

Grad maxim de îndatorare – 10%

Potrivit aceluiaşi regulament BNR, creditele de consum vor putea fi acordate pe maxim 5 ani, iar gradul maxim de îndatorare permis pentru cei care nu sunt protejaţi faţă de valuta de acordare a creditului este de doar 10% din salariu.

Totodată, "la acordarea creditelor de consum denominate în valută sau indexate la cursul unei valute, solicitantul trebuie să dispună de garanţii reale si/sau personale la un nivel de minimum 133% din valoarea creditului", mai scrie în regulament.
Proiectul se afla in dezbatere publica.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: