Florența a rămas sub stăpînirea lui Girolamo Savonarola vreme de 4 ani. A fost o perioadă ciudată.
Pe de o parte, poporul părea a primi cu fervoare și entuziasm refomele lui Savonarola (printre care și distrugerea unor opere de artă sau cărți care, ziceau pignonii, se adresau plăcerii în sine și nu aveau mesaj creștin indubitabil). Nu încape nici o îndoială că tot ceea ce spunea Savonarola de la amvon erau adevăruri puterede și ascunse, dar știute de toată lumea. Biserica, dar și societatea florentină, trebuiau să se curețe! Pe de altă parte, orașul era aproape zi de zi tulburat de lupte de stradă în adepții și opozanții lui Savonarola. Între timp, călugărul a început să transforme, subtil, discursul religios în discurs politic afirmînd că Dumnezeu este egal interesat de lumea de aici și de lumea de dincolo, iar lumea de aizi trebuie reconstruită după chipul lumii de dincolo. Savonarola, în mod evident și-a depășit competențele cînd a intrat în afaceri diplomaticești. Dar nimic nu-l mai putea opri pe cel convins de propria-i înzestrare divină.
Savonarola și-a prin urechile într-un dintre cele mai încîlcite jocuri politice ale timpului. Cînd Regele Carol al VIII-lea al Franței a trecut Alpii pentru a cuceri Regatul Neapole, a avut de partea lui cîteva republici italiene. Acestea, au jucat extrem de pragmatic, pînă la limita înșelătoriei, propriul interes, au trecut rapid de-o parte și de alta a frontului, schimbîndu-și loialitățile cu uimitoare viteză. Savonarola nu avea nici informații, și nici pricepre, așa că în acel joc strategic riscant, a plasat Florența de cea mai proastă parte. Cînd ar fi fost logic să meargă cu francezii, a preferat neutralitatea. Cînd ar fi fost logic să meargă cu Papa, a preferat pe francezi - care deja se retrăgeau. Machiavelli califică leadershipul politic al lui Savonarola drept dezastruos. Așa se face că dominicanul a căzut mereu ”între tabere”, reușind să nemulțumească pe toți și să nu aibă nici un aliat. În plus, incompetența sa administrativă începuse să se vadă: o foamete cumplită a început să bîntuie o Florență tot mai austeră. Poporul începuse să mîrîie.
În 1497, Papa Alexandru al VI-lea l-a excomunicat pe Savonarola și, în 1498, Florența a deschis porțile revenirii lui Piero de Medici. Savonarola s-a retras cu cîțiva fideli la San Marco unde, același popor care îl purtase ca pe un sfînt spre putere, l-a alergat acum prin coridoarele mănăstirii, l-a prins și la- aruncat în temniță. Acolo, torturat groaznic, Savonarola a fost supus unui simulacru de proces, a fosta găsit vinovat de mai multe erezii și, pe 23 mai 1498, în uralele mulțimii care pînă ieri plînsese la predicile sale, a fost ars pe rug în Piața Signoriei, iar cenușa lui a fost aruncată în Arno. Imediat, în mare secret, cîțiva dintre adepții săi, au început un adevărat cult Savonarola, venerînd obiecte rămase de la el, lanțurile cu care fusese tîrît pînă la rug, ba chiar cîteva relicve care, nu se știe cum, le-ar fi parvenit. Cultul a supraviețuit pînă azi cînd, desigur, nu mai e secret, ba chiar își cere dreptul la statut canonic.
Putem trage multe învățăminte din episodul Savonarola. Una, că vorbăria cu care vrăjești poporul nu e de-ajuns, trebuie să te și pricepi să administrezi cetatea, altfel poporul înfometat va deveni imun la farmecul vorbei și se va răscula. A doua, că amestecul religiei cu politica nu duce la nimic bun. O politică făcută cu frică de Dumnezeu este de dorit, fără îndoială, dar nu una făcută sub puterea călugărilor. În fine, al treilea lucru ce s-ar putea desprinde din acel episod istoric este că fiecare trebuie să rămînă să facă ce știe - bunele abilități ale predicii din amvon nu presupun și calități de lider politic. Altfel, rămîne foarte interesantă observația multor istorici contemporani ai Bisericii care consideră că, dacă după cutremurul Savonarola, Biserica s-ar fi trezit și ar fi înțeles că, totuși, dominicanul spunea niște adevăruri, dacă l-ar fi ascultat și s-ar fi reformat, Reforma lutherană de peste trei decenii, n-ar mai fi avut loc. Nu întîmplător, la picioarele statuii lui Martin Luther din Worms se găsește, în plină predică, Savonarola.
”Între 1 august și 1 septembrie, autorul rubricii de față va fi în vacanță. Vă invităm ca, în lipsa lui, să o scrieți dumneavoastră. Povestiți celorlalți cititori EVZ experiențele dumneavoastră culturale! Sever Voinescu asteaptă de la dumneavoastră articole pe teme culturale la adresa ”dictaturaculturiievz@yahoo.ro ” și promite că, pe cele mai interesante, le va recomanda pentru publicare în rubrica sa pe întregul parcurs al lunii august. Textele să nu fie mai lungi de 4000 de semne, cu spații inlcuse.”
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
