Iniţiativa Primăriei Braşov, de a suporta costurile legate de emiterea certificatelor medico-legale pentru victimele care nu-şi permit aceste cheltuieli, este unică în judeţ şi în România
Victimele abuzului domestic vor beneficia, din acest an, de sprijinul Primăriei Braşov pentru a obţine certificatele medico-legale prin care să dovedească relele tratamente la care au fost supuse. Viceprimarul Adina Durbacă şi directorul Direcţiei de Servicii Sociale Braşov, Mariana Topoliceanu, au anunţat ieri că există o propunere ca în bugetul pe 2015 să fie alocată o sumă de bani care să acopere contravaloarea unor certificate medico-legale, în cazul victimelor abuzurilor în familie. Braşovul marchează o premieră pentru România, din acest punct de vedere, fiind prima localitate care vine în ajutorul victimelor violenţei domestice. „Este felul nostru de a le transmite victimelor acestor abuzuri că atunci cînd sînt agresate trebuie să ia măsuri, chiar dacă nu îşi permit din punct de vedere financiar. Noi vom asigura un buget minim pentru acoperirea costurilor unor certificate medico-legale de constatare a abuzului fizic“, a declarat viceprimarul Adina Durbacă.
Semnalul Primăriei
Potrivit monitorulexpres.ro, pentru 2015, suma propusă pentru acoperirea costurilor legate de emiterea certificatelor medico-legale pentru victime ale abuzurilor conjugale este de 1.000 de lei, în condiţiile în care un astfel de document emis de specialiştii de la Medicină Legală costă 60 de lei. De acest sprijin vor beneficia acele persoane care sînt victime ale unor abuzuri fizice în familie şi nu îşi pot permite să plătească din veniturile proprii un certificat medico-legal. „Este o sumă minimă pe care o propunem acum în buget, însă ne dorim, pentru început, să transmitem victimelor că au un sprijin, dacă vor să iasă din anonimat şi să ia măsuri să se protejeze de cel care le-a agresat fizic. În cazul în care vor exista mai multe cereri, dincolo de această sumă, vom face o rectificare bugetară la momentul potrivit“, a spus ieri viceprimarul Adina Durbacă. Viceprimarul a mai explicat ieri că măsura este şi una cu caracter de prevenţie. „Existenţa acestei posibilităţi, de a beneficia de susţinere pentru obţinerea certificatului medico-legal, dă un semnal, pentru agresor, că victima nu mai este singură şi neajutorată şi că poate face oricînd dovada relelor tratamente“, a explicat Adina Durbacă.
Rușine și tăcere
Deocamdată, autorităţile nu ştiu exact cîte femei sau copii din municipiul Braşov s-ar afla în categoria victimelor abuzurilor în familie. Potrivit datelor de la centrul de îngrijire a persoanelor victime ale violenţei domestice, pe parcursul anului trecut au fost asistate la Sînpetru aproximativ 100 de persoane, provenind din întreg judeţul Braşov. „Dacă mergem strict pe datele statistice am putea spune că nu există victime ale violenţei în familie şi că aceasta nu este o problemă. Ceea ce nu este adevărat“, a spus directorul Direcţiei de Servicii Sociale Braşov, Mariana Topoliceanu. După ce bugetul va fi aprobat, inclusiv cu această alocare, Municipalitatea ar urma să încheie un protocol de colaborare cu IML, astfel încît plăţile pentru certificatele constatatoare să fie făcute direct. „Specialiştii în medicină legală vor fi cei care ne anunţă despre cazul pe care îl au, iar noi vom deconta contravaloarea consultaţiei şi a certificatului“, a explicat Mariana Topoliceanu. În zona metropolitană există un singur ONG care oferă asistenţă victimelor abuzurilor conjugale, la Prejmer, şi un adăpost pentru acestea, la Sînpetru. Iniţiativa Primăriei Braşov, de a suporta costurile legate de emiterea certificatelor medico-legale pentru victimele care nu-şi permit aceste cheltuieli este unică în judeţ şi în România.