Absolvenții facultăților de pedagogie din Republica Moldova vor primi o indemnizație unică în primii 5 ani de activitate didactică în valoare de 200 de mii de lei. De indemnizație unică de 160 de mii de lei, în aceleași condiții, vor beneficia și absolvenții programelor de studii profesional-tehnice. Acestea, dar și alte măsuri privind combaterea deficitului de cadre didactice și atragerea mai multor tineri în pedagogie, au fost aprobate astăzi de Guvern.
„Prin majorarea indemnizațiilor unice, dar și prin acordarea unui șir de facilități pentru tinerii pedagogi, Ministerul Educației și Cercetării își propune consolidarea resurselor umane în sistemul educațional, precum și creșterea atractivității și a prestigiului profesiei de cadru didactic”, a declarat secretarul de stat Adriana Cazacu.
Plata lunară a chiriei și a utilităților
Pe lângă indemnizațiile unice, tinerii specialiști angajați în funcții didactice vor mai beneficia de compensarea cheltuielilor în primii 5 ani de activitate pentru închirierea spațiului locativ, în valoare de 1.000 de lei lunar, și pentru consumul de energie electrică și termică, în mărime de 3.000 lei anual, dacă activează în instituțiile publice de învățământ general din mediul rural, din centrele raionale și din UTA Găgăuzia.
Concurs pentru ocuparea posturilor vacante
Documentul aprobat prevede și procedurile aferente procesului de repartizare în câmpul muncii a absolvenților programelor de studii profesionale din domeniul educației. Repartizarea absolvenților în funcțiile didactice vacante se va realiza printr-un concurs desfășurat de Ministerul Educației și Cercetării. Pentru a participa la concursul de repartizare în câmpul muncii, absolvenții vor depune la minister un dosar de participare. Mai multe informații privind condițiile de participare pot fi accesate AICI.
În anul de studii 2024 – 2025, sunt circa 1.879 de funcții didactice vacante în instituțiile de învățământ din țară. Lista acestora poate fi accesată AICI.
Potrivit datelor prezentate, cel mai mare deficit de pedagogi se atestă în municipiul Chișinău, unde sunt 520 de posturi vacante din cele 1879. Municipiul este urmat de UTA Găgăuzia – 127 și raionul Ungheni – 97. Cea mai mare lipsă de cadre didactice se înregistrează pentru specialitățile Matematică – 272, Pedagogie preșcolară – 251, Educator – 138, Limbă și literatură română – 130, Fizică – 116 etc.