Indemnizația lunară pentru creșterea copilului, în cazul în care cel de-al doilea copil se naște în termen de 12 luni de la finalizarea concediului maternal, nu va putea fi mai mică decât cea primită pentru copilul născut anterior, a decis miercuri, Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Urmează ca proiectul de lege să fie promulgat de Președintele României și va intra în vigoare după ce se va publica în Monitorul Oficial.
Proiectul a fost adoptat cu unanimitatea deputaților prezenți:
Ce prevede noul proiect:
„În situaţia în care persoana care a beneficiat de concediu şi indemnizație pentru creşterea copilului, naşte unul sau mai mulţi copii sau se află într-o nouă situaţie dintre cele prevăzute la art.8 alin.(2) într-o perioadă de până la 12 luni de la finalizarea concediului pentru creşterea copilului anterior, dacă din calculul indemnizaţiei conform art.2 alin.(2) rezultă un cuantum al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului mai mic decât cuantumul indemnizaţiei primit anterior naşterii celui din urmă copil, se acordă indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului primită pentru copilul anterior”
Plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă în cazul în care persoana îndreptăţită se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii: (...) realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu, al căror nivel net nu depăşeşte de 5 ori cuantumul minim al indemnizaţiei stabilit la art. 2 alin. (2). „Pragul stabilit, în prezent de 3x nivelul indemnizației minime (3x1250 lei = 3750 lei), este insuficient pentru o perioadă reprezentată de anul calendaristic. Menținerea acestui prag ar conduce la ieşirea din drepturi a părinților care realizează venituri în această perioadă a concediului, venituri pentru care vor plăti impozite și contribuții la bugetul de stat și cel al asigurărilor de stat”, au apreciat parlamentarii.
Este interzis angajatorului să restricţioneze accesul salariatei/salariatului la acordarea stimulentului de inserţie, cu condiția ca salariata/salariatul să anunțe, în scris, angajatorul, cu cel puţin 30 de zile înainte, intenţia de reluare a raportului de muncă sau de serviciu" prevede proiectul de lege, informează romaniatv.ro