Indemnizația de 8.500 de lei. Condițile în care se acordă

Indemnizația de 8.500 de lei. Condițile în care se acordăBani. Sursa foto: Arhiva EVZ

Indemnizația lunară pentru creșterea copilului este reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 și oferă un sprijin financiar părinților sau altor persoane care au în îngrijire copii.

Acordarea acestui beneficiu depinde de realizarea unor venituri din salarii sau alte activități impozabile pe o perioadă de cel puțin 12 luni în ultimii 2 ani anteriori nașterii copilului.

În luna decembrie 2024, 154.389 de persoane au beneficiat de indemnizația pentru creșterea copilului, înregistrându-se o scădere ușoară față de luna noiembrie, când numărul beneficiarilor a fost de 154.587. În acea lună, suma totală plătită pentru indemnizații a fost de 534,48 milioane de lei, în creștere față de luna precedentă, când se alocaseră 530,65 milioane de lei. Suma medie a indemnizației plătite a fost de 3.461,96 lei, în ușoară creștere față de valoarea medie din noiembrie, de 3.432,70 lei.

Unde s-au dat cele mai multe indemnizații

Cele mai multe indemnizații au fost acordate în București, cu un număr de 19.468 beneficiari, urmat de județele Cluj, Timiș, Iași și Suceava. Județele cu cele mai puține indemnizații plătite au fost Tulcea, Mehedinți, Covasna și Brăila, cu un număr redus de beneficiari. Cea mai mare valoare medie a indemnizației a fost înregistrată în București, cu 4.819,16 lei, urmată de județele Cluj, Ilfov și Timiș, unde sumele medii au fost și ele semnificative.

bebelus

bebelus / Sursa foto: Freepik.com

ndemnizația de 8.500 de lei

De această indemnizație beneficiază:

  • Părinții firești ai copilului,
  • Persoanele care au adoptat copilul,
  • Persoanele căror copii le-au fost încredințați în vederea adopției,
  • Persoanele care au copii în plasament sau plasament de urgență,
  • Asistenții maternali profesioniști (doar pentru copiii lor naturali sau adoptați),
  • Persoanele numite tutore ale unui copil.
bebelus

bebelus © Famveldman | Dreamstime.com

Pentru a beneficia de indemnizația pentru creșterea copilului, părinții trebuie să fi realizat cel puțin 12 luni de venituri impozabile în ultimii 2 ani anteriori nașterii copilului. Ei pot beneficia de concediu și indemnizație până când copilul împlinește vârsta de 2 ani, sau 3 ani în cazul copiilor cu dizabilități.

Cum e calculată indemnizația

Indemnizația este calculată la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din acești 2 ani, cu o sumă minimă de 1.651 lei (ce corespunde valorii indicatorului social de referință de 2,5 ISR, începând cu martie 2024) și un cuantum maxim de 8.500 lei.

În cazul nașterilor multiple, cuantumul indemnizației pentru al doilea copil și următorii este majorat cu 50% față de indemnizația standard. Această majorare nu poate fi mai mică decât valoarea minimă a indemnizației lunare. Părinții pot beneficia de acest ajutor financiar până la împlinirea vârstei de 3 ani a copilului, în cazul în care acesta prezintă dizabilități, potrivit Capital.

Ne puteți urmări și pe Google News