Dupa ce a petrecut aproape un an de zile in spatiu, Scott Kelly s-a reintors pe Pamant, unde, in urma analizeor medicale ce i-au fost facute, s-a ajuns la concluzia ca nu mai este identic cu Mark Kelly, fratele geaman care a ramas acasa in acesta perioada de timp.
Fiecare calatorie ne imbogateste si, poate, ne schimba putin. Ceea ce mancam, ce bem sau diversele conditii climatice isi pun amprenta asupra noastra. Putini insa isi imaginau ca o calatorie poate avea influente inclusiv asupra ADNului. Este vorba insa in acest caz despre o calatorie speciala: cea in spatiu!
Doi astronauti americani au participat la un program de cercetare care avea obiectivul de a studia ce se intampla cu organismul cand petrece o perioada mai indelungata in spatiu. Tocmai pentru a se putea studia modificarile generate de permanenta in spatiu pentru realizarea acestui studiu au fost alesi doi gemeni identici: Scott si Mark Kelly. Amandoi sunt astronauti NASA, insa pentru realizarea acestui studiu doar Scott a parasit Terra cu destinatia ISS (International Space Station) , unde a petrecut 340 de zile, fiind aceasta a patra misiune a sa. In trecut si Mark Kelly a efectuat patru misiuni in spatiu, fiind de doua ori comandant al Space Shuttle-ului.
Inainte de plecare si dupa reintoarcere atat lui Scott cat si lui Mark le-au fost efectuat diverse analize medicale, printre care si ce a ADNului. Fiind gemeni identici se asteapta ca acesta sa fie (relativ) identic.
Nu mica a fost miarea cercetatorilor cand, dupa reintoarcerea din spatiu, pe 2 martie 2016, analizele efectuate asupra lui Mark au aratat cum ADNul acestuia nu mai era identic cu cel al lui Scott. Rezultatele studiului efectuat de echipa condusa de Christopher Mason de la Cornell University din New York au fost recent publicate intr-un articol in revista Nature, starnind multe discutii si interes.
Au fost astfel constatate schimbari in activitatea genelor si a proceselor chimice din ADN, care, sustin cercetatorii, sunt rezultatul conditiilor de stres, precum si de modificare a somnului si a dietei pe care Scott le-a avut in orbita la bordul ISSului. Din acest punct de vedere rezultatul era oarecum de asteptat. Surpriza a fost insa constatarea cum ca telomerii lui Scott erau mai lungi decat cei a lui Mark!
Ce sunt acesti telomeri? Telomerii reprezinta fragmente da ADN aflate la extremitatile cromozomilor. Daca ne putem permite o comparatie, sunt ca si partea finala (cea cerata) a sireturilor, si care nu lasa siretul sa se desire. Atunci cand ADNul se divide, este foarte posibil sa se piarda o mica portune din partea finala a cromozomilor – ceea ce, evident, afecteaza in mod negativ evolutia si functionalitatea celulei. Telomerii protejeaza aceasta parte finala a cromozomilor in procesul de diviziune. In fiecare diviziune insa, telomerii sunt la randul lor afectati si pierd o mica bucatica, pana se ajunge, dupa multe diviziuni celulare, sa nu mai ramana....nimic. In acest moment, structura celulei este afectata, aceasta moare sau incepe sa aiba defecte grave de functionare.
Telomerii au un rol extrem de important, si determina practic de cate ori celulele se pot divide fara sa fie afectate. Cu cat mai lung este telomerul cu atat mai multe diviziuni pot avea loc – deci individul poate, cel putin in principiu, trai mai mult (tinand cont de faptul ca numarul de diviziuni ale celulelor este proportional cu lungimea vietii).
Dupa o perioada de timp dupa reintoarcerea pe Pamant telomerii lui Scott s-au reintors la dimensiuni “normale”, adica la fel ca cele a lui Mark.
La ora actuala nu este inca clar motivul pentru care in spatiu telomerii au ramas mai lungi: se presupune ca ar putea sa fie meritul absentei de gravitatie, sau a consumului de mancare liofilizata.
Studiul asupra gemenilor Kelly va continua si in urmatorii patru ani. Intre timp, noi teste vor contribui la intelegerea efectelor pe care calatoriile in spatiu le au asupra organismului, ceea ce este extrem de important inclusiv pentru pregatirea viitoarelor calatorii pe planeta Marte, care sunt in programul mai multor agenii spatiale.
Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro