Incredibil caz al unui italian. A fost eliberat după trei ani de când fusese răpit în Siria. Odată întors în Italia, va fi deferit Justiției, acuzat de comiterea unor ilegalități înainte de 2016
- Vasile Andrei
- 22 mai 2019, 23:00
După trei ani, cât a fost ostatic în Siria, italianul Alessandro Sandrini a fost eliberat, anunțul despre această reușită fiind făcut de premierul Italiei, Giuseppe Conte.
Dar povestea sa este mult mai complicată decât pare la prima vedere. După ce se va întoarce în Italia, va fi arestat, pentru că în trecutul său a fost certat cu legea, scrie presa italiană. Sandrini a fost răpit în 2016, pe când se afla la frontiera între Turcia și Siria, arată Agerpres, care citează AFP. "Compatriotul nostru Alessandro Sandrini a fost eliberat după o acţiune coordonată pe teritoriu străin", a fost anunțu sec de azi al premierului italian. La rândul său, tatăl lui Alessandro a declarat presei că s-a sfârșit un coșmar. "Fiul meu este liber. El se află încă în Siria, dar este în mâinile carabinierilor. Sunt mai mult decât fericit, este sfârşitul unui coşmar", a spus Gianfranco Sandrini pentru cotidianul La Repubblica. Povestea acestei răpiri a fost alambicată, pentru că s-a aflat de incident abia în 2018, deci la doi ani după ce Alessandro, de 32 de ani, dispăruse. Ceea ce se știe este că în momentul răpirii se afla în vacanță în Turcia, scrie presa italiană. Inițial, Ministerul de Externe de la Roma a recomandat familiei tăcerea absolută despre acest caz. Așa se și explică de ce abia în 2018 s-a vorbit despre răpire. Practic, mama sa a putut să spună ce se întâmplă abia după ce a primit câteva telefoane de la fiul ei, dar și un apel video în care se vedea cum Alessandro, îmbrăcat într-un combinezon portocaliu, e flancat de doi oameni înarmați. Dar pentru acest tânăr eliberarea din mâinile teroriștilor nu înseamnă nici pe departe că va fi liber cu adevărat. Presa din Peninsulă relatează despre acest bărbat că, odată întors în Italia, va trebui să răspundă pentru faptele sale mai vechi, adică de dinainte de răpire. Practic, e de așteptat ca Alessandro să fie arestat ori, în cel mai bun caz, să fie pus sub arest la domiciliu. El e acuzat de implicarea într-un jaf și în tăinuirea unei afaceri cu tablete despre care există suspiciuni că au fost furate. El ar fi comis aceste fapte înainte de plecarea în vacanța din Turcia.