INCREDIBIL câţi ROMÂNI nu au CNP

INCREDIBIL câţi ROMÂNI nu au CNP

În România există aproximativ 160.000 de persoane fără cod numeric personal, CNP, conform datelor existente, în multe cazuri fiind vorba chiar de copii. Accesul acestora la educaţie, dar şi la serviciile de sănătate nu era reglementat, două propuneri legislative fiind discutate în Parlament, la iniţiativa deputatului independent Oana Bâzgan.

“Cele două proiecte legislative fac parte, într-adevăr, dintr-un pachet care îşi propune să ajungă la cât mai mulţi copii în această situaţie, fără CNP, unul care reglementează accesul acestora la sănătate, la servicii de sănătate, la fel ca orice alt copil în România şi care a primit votul în plenul Senatului şi a ajuns în Camera Deputaţilor, Camera Deputaţilor fiind decizională, iar celălalt, în ceea ce priveşte reglementarea accesului şi garantarea accesului acestor copii la educaţie, care a primit votul în Camera Deputaţilor şi a mers în Senat, unde Senatul este cameră decizională. Deci, practic, avem două proiecte legislative care sunt exact la jumătate circuitului parlamentar şi au intrat ambele în camerele respective, care sunt decizionale. Sperăm ca poate până la sfârşitul anului să reuşim să le transformăm în legi şi de anul viitor, să putem realmente să ajungem la aceşti copii”, a declarat Oana Bâzgan la RRA.

Oana Bâzgan a explicat şi de ce aşa mulţi copii nu au CNP: Oana Bâzgan: Există trei motive principale pentru care un copil nu are cod numeric personal: fie primul motiv este că părinţii lor nu aveau cod numeric personal. În acest caz, dacă nu se cunoaşte identitatea părinţilor, atunci copilul nu este identificabil. Al doilea motiv este pentru că ei au fost abandonaţi la naştere, iar părinţii nu au fost identificaţi, iar al treilea motiv este din nedeclararea copiilor. O dată ce copiii ies din spital, unii părinţi - şi nu aş vrea să credem că este rea intenţie, ci există diferite motive: de analfabetism, de necunoaştere ş.a.m.d. - ei nu merg la primărie să-i declare.

Ne puteți urmări și pe Google News