Proba de foc a Universităţii Bioterra din Bucureşti este să o găseşti. Niciun drum nu părea să ducă pe strada Gârlei, numărul 81. Deşi înscrierile s-au terminat pe 30 septembrie, ieri încă mai puteai depune dosar ca să devii student.
Metrou Aviatorilor, 335, mers pe jos, aşteptat 205 o jumătate de oră, navigaţie prin GPS, ca până la urmă să dai într-o margine de lac, la capătul unei străduţe cu vile de lux. Universitatea Bioterra are multe clădiri. Pentru fiecare specializare, o clădire pe măsură. Corpul A, B, C, D, niciun avizier valabil. Doar o femeie de serviciu ce mătura alene o alee, înlăturând urmele toamnei. În rest, pustiu. Corpul D, însemnat cu o plăcuţă ruginită "Rectorat", era pustiu. Mirosea a hârtie udă şi mucegai, iar la etaj, în nişte birouri încărcate, secretarele băteau de zor la calculator. Nişte doamne tolănite pe-o canapea discutau în şoaptă. "Aici se fac înscrierile?" "Nu, dincolo", se aude o voce din interiorul biroului. Un mic avizier din primăvară anunţa o restanţă la începutul toamnei. Un grup pestriţ de bărbaţi între două vârste au trecut grăbiţi pe lângă avizier. Unul dintre ei, cu un început de chelie şi tricou în dungi, întreabă repezit: "Ce căutaţi?" "Avizierul, vreau să aflu orarul." "La ce facultate, domnişoară?" Opţiunile nu erau favorabile. Ingineria produselor alimentare, cotrolul produselor alimentare, protecţia consumatorului şi ... Drept. Aşa că, desigur, am ales cea mai simplă denumire. "Pentru Drept, în clădirea nouă", şi face un semn scurt cu capul. Nu era nicio clădire nouă în jur. O curte, un fast-food, vechile clădiri cu aspect de grădiniţe în paragină, dar nimic nou. Domnul cu tricou în dungi urmărea scena împreună cu amicii săi. După ceva timp de învârtit în cerc, s-a apropiat încruntat. "Nu ştiu unde este clădirea nouă" "Acolo, după colţ", şi face semn spre o clădire mare şi albastră, la vreo sută de metri mai încolo, tot mergând pe lângă lac. Dau să plec. Se ţine după mine. Mai merg câţiva paşi, tot după mine. "La ce facultate aţi zis că sunteţi?" "Drept, primul an." "Şi unde v-aţi înscris?" Întrebare fără răspuns. Unde mă puteam înscrie în facultatea aceea cu mult prea multe clădiri pustii? "La Rectorat", spun într-un final. "Şi ce conţinea dosarul?", întreabă suspicios după o scurtă privire înspre clădirea cu pricina. Bine, Serviciul Român de Investigaţii a fost angajat aici. "Diploma de BAC, adeverinţă...", răspund evazivă. "Ce fel de adeverinţă?", se încruntă domnul în dungi. "De BAC!" Mă lasă să plec, însă nu fără a mă urmări de la distanţă. Clădirea "cea nouă" este la rândul ei pustie. Două statui imense întruchipând lei feroce încadrează intrarea mare, din fier. Avizierul este plin de orare, de grupe, de nume. 100 de studenţi la drept în primul an, la zi. 85 de studenţi la fără taxă. Trei studenţi rătăciţi se uită pe orar. "Uite, bă, economie generală, d-aia am făcut şi în liceu", spune entuziasmat unul dintre ei. "O mai ştii, bă, pe Ana aia? Nu a venit aici, s-a dus pe undeva pe la ASE, parcă...", adaugă pufăind lejer din ţigară o fată. Înăuntrul clădirii impunătoare răcoare şi bine. Secretarele fumau discret pe pervaz, iar o mămică şi o studentă aşteptau răbdătoare după doamna de la secretariat. Afişe peste afişe cu programul facultăţii, cu taxe, reduceri, promoţii, tabere umpleau pereţii. Data limită de înscriere era 30 septembrie. De aici şi suspciunile. Afară, un alt student găsise drumul către avizier. Privea gânditor orarul, se mai lăsa pe capota maşinii albe, se mai întorcea spre orar şi iar acelaşi drum. Întrebat dacă se ţin cursuri, a răspuns cu zel: "Desigur, chiar de azi se ţin. Mereu se ţin", apoi a revenit la ritual. Ţigările, singurul semn de viaţă Am pornit către cămin, căci universitate fără cazare nu se poate. Înainte de multitudinea de clădiri, la o cantină/fast-food/restaurant cu abonament, căminul Bioterra îşi deschide porţile. Coridoare lungi, puţine camere şi un magazin cu "de toate" fac atmosfera. La etajul întâi, pe lângă camerele de dormit, o uşă susţine printr-o plăcuţă titulatura de "cameră de seminar". Mucurile de ţigară răspândite pe scări sunt singurele semne de viaţă, în rest pustiu. În capătul sălii de mese, trei fete îşi beau cafeaua tolănite pe canapele. Nici nu apuc să mă apropii, că domnul cu tricoul în dungi apare subit. Îl evit şi ies iar în curtea căminului. Trei băieţi, trecuţi de vârsta studenţiei, fumează o ţigare cu picioarele pe bancă. Prietenii tricoului în dungi discutau cu ei: "Ce an, băieţi?" "Doi, tocmai am trecut, s-o ia de facultate", râd ei. Domnul în dungi a apărut ameninţător în prag. Nu am aşteptat să zică nimic, am plecat încet. Nu s-a mai mişcat din faţa căminului o jumătate de oră. Prietenii săi stăteau ameninţător pe scări, fumând încet. Am plecat din ţinutul de nicăieri, unde doar copiii şi câinii erau prezenţi, căci de studenţi nici vorbă. CITIŢI ŞI:
- Specialişti în fonduri europene, şcoliţi la Bioterra
- Multilateral dezvoltatul Duicu de la Mehedinţi a absolvit Dreptul la Bioterra
- Androneasca SPALĂ PUTINA în cazul BIOTERRA. "ARACIS-ul va lua o decizie"
- Rectorul de la Bioterra, şantajat cu informaţii compromiţătoare. Directorul unei reviste i-ar fi cerut 100.000 de euro
- EXCLUSIV. Povestea studentului licenţiat la Bioterra care nu trecut niciodată pe la facultate. El a dat mită nouă tone de beton