Incident tragic la Sibiu

Incident tragic la Sibiu

O femeie de 39 de ani a murit, astăzi, după ce a fost lovită de un ornament, care a căzut de pe o clădire din centrul oraşului, informează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei, femeia mergea pe trotuar, împreună cu fetiţa ei, iar un ornament s-a desprins de pe o clădire şi i-a căzut în cap. Ornamentul în formă de cap de leu, cu diametru de aproximativ 20 de centimetri, a căzut de la o înălţime de opt metri.

Femeia a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Sibiu, însă, medicii nu i-au mai putut salva viaţa.

Proprietarul imobilului, construit în jurul anului 1930, va fi judecat, cel mai probabil, pentru omor din culpă.

Ne puteți urmări și pe Google News