INCIDENT ȘOCANT la Hollywood. O actriță celebră, INTERNATĂ de urgenţă, la câteva ore după ce a LOVIT un poliţist

INCIDENT ȘOCANT la Hollywood. O actriță celebră, INTERNATĂ de urgenţă, la câteva ore după ce a LOVIT un poliţist

Vedeta americană Heather Locklear a ajuns de urgență la spital după o "supradoză", la doar câteva ore după ce a fost arestată pentru lovirea unui poliţist şi eliberată pe cauţiune.

Surse din anturajul vedetei au declarat pentru Tmz.com că aceasta a fost internată luni, la câteva ore după ce fusese eliberată din închisoare, contra unei cauţiuni de 20.000 de dolari. Locklear a fost reţinută de poliţie în noaptea de duminică spre luni, după ce a lovit un ofiţer de poliţie şi un medic, chemaţi la locuinţa acesteia din sudul Californiei, de membri ai familiei ei, îngrijoraţi pentru că actriţa, sub influenţa drogurilor sau alcoolului, avea un comportament violent, anunță Mediafax. 

Aceleaşi surse au declarat pentru tmz.com că Locklear intenţionează să se interneze voluntar într-o clinică de dezintoxicare.  În urmă cu două săptămâni, actriţa în vârstă de 56 de ani a devenit foarte agitată, motiv pentru care părinţii ei au decis să meargă la ea acasă. Locklear a devenit violentă, a strâns-o de gât pe mama ei şi şi-a lovit tatăl, după care a început să îşi caute pistolul pentru a se sinucide. Mama ei a chemat poliţia, iar actriţa a fost transportată la spital, pentru a fi supusă unei evaluări psihiatrice.

În luna februarie, Heather Locklear a fost arestată după ce şi-a molestat fizic iubitul. Aflată în arest, Locklear i-ar fi ameninţat pe poliţişti că îi împuşcă dacă vor mai veni la ea acasă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Actriţa a fost pusă sub acuzare pentru lovirea unui poliţist, iar apoi a stat o vreme internată într-o clinică de psihiatrie. Nominalizată de şase ori la premiile Globul de Aur, Locklear a devenit celebră după ce a jucat în serialul "Dinasty", în anii '80, după care, în anii '90, a jucat într-un alt serial de succes, "Melrose Place".