Incident între premierul britanic şi preşedintele Argentinei la G20 pe tema Insulelor Malvine | VIDEO

Incident între premierul britanic şi preşedintele Argentinei la G20 pe tema Insulelor Malvine | VIDEO

Disensiunile dintre Londra şi Buenos Aires pe tema Insulelor Falkland (Malvine) au continuat ieri, în timpul summitului G20 din Mexic. Incidentul, care a fost filmat, a avut loc între preşedintele Argentinei Cristina Kirchner şi premierul britanic David Cameron, cei doi sfidându-se reciproc.

Întâlnirea dintre Cameron şi Kirchner a avut loc în afara dezbaterilor din cadrul summitului. Premierul britanic a abordat-o pe şefa statului argentinian cerându-i ca ţara sa să respecte voinţa celor 3.000 de locuitori ai Insulelor Falkland din Atlanticul de Sud care vor să rămână britanici. În ultimele luni, tonul Argentinei în comentariile legate de aniversarea celor 30 de ani de la conflictul militar dintre Londra şi Buenos Aires pentru controlul asupra Insulelor Falkland a devenit tot mai agresiv, săptămâna trecută preşedinta Kirchner cerând impunător: "Daţi-ne insulele înapoi". Ieri, Kirchner a încercat să îi înmâneze premierului britanic un pachet pe care scria ONU- Malvine (numele argentinian al insulelor), însă Cameron a refuzat şi a plecat mai departe fără să salute, momentul fiind surprins de o cameră a celor din delegaţia argentinană, scrie "The Telegraph". Potrivit declaraţiei ministrului argentinian de Externe Hector Timerman, preşedintele argentianian a vrut să îi înmâneze premierului britanic un plic conţinând aceste rezoluţii ONU, "pentru cazul în care acesta nu le-a văzut".

O sursă de la Downing Street a declarat sub acoperirea anonimatului că a existat un schimb de replici, dar a pus la îndoială faptul că premierul britanic a refuzat să ia documentele oferite de Kirchner.

"Nu cred că s-a stabilit clar că ea a încercat să îi dea nişte documente ... Vom urmări acest lucru cu oficialii argentinieni pentru a verifica dacă vor să ne transmită nişte documente", a adăugat sursa.

Ne puteți urmări și pe Google News

În 1982, dictatura militară argentiniană a invadat şi ocupat insulele Falkland (Malvine). Marea Britanie a trimis imediat o forţă navală pentru a recupera teritoriul, ceea ce s-a şi întâmplat după un scurt război soldat cu 255 de victime în rândul militarilor britanici şi 650 în rândul argentinienilor. <script src="http://player.ooyala.com/player.js?width=460&height=258&video_pcode=RvbGU6Z74XE_a3bj4QwRGByhq9h2&embedCode=x5M2s2NTpO0PdbmPfHV1wvo-4WftkLV_&deepLinkEmbedCode=x5M2s2NTpO0PdbmPfHV1wvo-4WftkLV_"></script>