București. Incident grav la metrou. Un bărbat s-a urcat, joi seară, pe o garnitură de metrou la Piaţa Victoriei. El a încercat să pulverizeze substanţe dintr-un extinctor, dar a fost prins de polițiști. Un alt bărbat a pulverizat astfel de substanţe într-o garnitură în staţia Piaţa Romană. Călătorii au fost scoși de urgență din metrou.
Incident grav la metrou
„Circulaţia trenurilor de metrou s-a desfăşurat cu dificultate pe Magistrala 2, în intervalul 21:00-21:30, din cauza unor persoane care au tulburat liniştea publică. Unul dintre aceştia a urcat la Piaţa Victoriei pe un tren aflat în staţionare pentru a împrăştia substanţe dintr-un extinctor. Cealaltă persoană a pulverizat substanţe dintr-un extinctor într-un tren aflat în staţia Piaţa Romană”, anunţă, joi seară, Metrorex.
Pasagerii aflaţi în trenul din Piaţa Romană au fost debarcaţi și au fost nevoiți să se urce în alt tren.
Echipele Metrorex au sunat la poliție
Echipele Metrorex au sunat la poliție, iar circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale. Bărbatul a fost dat jos de polițiști și condus la o unitate medicală de specialitate.
”La data de 8 august 2024, în jurul orei 21.20, poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie pentru Transportul Public au intervenit într-o situaţie în care un bărbat, în vârstă de 39 de ani s-a urcat cu o scară pe garnituta de metrou la magistrala M2 - staţia Victoriei. A fost dat jos de poliţişti, fără a suferi vreo vătămare, urmând a fi condus la o unitate medicală de specialitate”, a transmis Poliţia Capitalei.
Un bărbat s-a aruncat pe șine
Recent, un bărbat de 38 de ani a fost transportat la spital, conştient, după ce s-a aruncat în faţa metroului într-o staţie din Sectorul 5.La fața locului au mers mai mulți medici și pompieri pentru a îl ajuta pe bărbat. Ar fi fost vorba despre o sinucidere. Incidentul a avut loc în jurul orei 14.00, la stația de metrou Eroilor.