Incident grav în Chișinău. Copilul unei vedete a fost agresat în autobuz, pe linia 11 din capitală, și s-a ales cu o mână fracturată.
Fiul prezentatoarei Doina Danielean a fost agresat în transportul public din Chișinău.
Copilul Doinei Danielean, agresat în autobuzul 11
În urma incidentului din autobuz, copilul a ajuns la spital, unde mâna, care îi fusese fracturată recent, a trebuit să-i fie pusă din nou în ghips.
Vloggerița a lansat acuzații grave la adresa celor care erau în autobuz în momentul incidentului, dar nu au intervenit pentru a-l ajuta pe copil. Ea spune, însă, că oamenii nu înțeleg că „suntem toți în aceeași barcă” și că așa ceva i se poate întâmpla oricui, oricând, dacă nimeni nu ia atitudine.
„Astăzi după-amiază, un tânăr agresiv, fără absolut niciun motiv, l-a apucat de mâna care a fost fracturată, l-a lovit, l-a împins cu putere în ușa transportului public, care tocmai se deschisese”, a relatat prezentatoarea.
„Lume, ce e cu voi? Așa nepăsători am ajuns?”
„Daniel-Ionuț zice că a strigat după ajutor, dar absolut nimeni nu a reacționat. Lume, ce e cu voi? Așa nepăsători am ajuns? Poate cineva a văzut momentul și îl cunoaște pe acel bărbat, vă rog să-mi scrieți. Posibil să fi fost drogat”, a adăugat Doina Danielean.
„Mergem la urgență, ține mâna în aceeași poziție și plânge de durere. Se pare că are luxată încheietura mâinii, că de acolo l-a apucat strâns și l-a lovit, bruscat și împins. Nu vreau să-mi imaginez ce era dacă se deschidea ușa transportului mai devreme”, a mai scris Doina Danielean, pe Instagram.
Vedeta le-a mulțumit celor care i-au dat mesaje de susținere.
Ea a mai relatat că fiul ei a fost agresat în autobuzul 11, nu în troleibuzul 35, cum înțelesese inițial. Și cu care Doina Danielean îi spusese fiului ei să nu circule.
Acum vedeta va depune o plângere la poliție.
„Eu ca mamă nu aș fi putut sta deoparte. L-aș fi apucat pe ăla, aș fi oprit autobuzul, aș fi chemat poliția, aș fi atenționat taxatoarea ca să-l țină minte, i-aș fi luat buletinul și l-aș fi fotografiat, ca să merg la poliție. Noi toți suntem în aceeași barcă și mâine i se poate întâmpla oricui, chiar și ție, copilului tău”, a mai scris Doina Danielean.