INCIDENT AVIATIC. Un avion PLIN cu PASAGERI a aterizat DE URGENȚĂ. CE SE ASCUNDEA LA BORD - ȘOCANT

Un avion plin cu pasageri s-a întors de urgență pe aeroport după ce la bordul său a fost găsită o inimă umană, ce urma a fi folosită pentru un transplant.

Un avion de pasageri, care efectua un zbor de la Seattle la Dallas, a fost nevoit să se întoarcă din drum, la câteva ore de la decolare, pentru că la bord fusese uitată o inimă umană.

Aeronava aparține companiei Southwest Airlines, care a anunțat că inima umană fusese prelevată de la un donator din California și urma să ajungă la un spital din Seattle.

Însă, inima nu a fost descărcată de la bordul avionului, lipsa ei fiindu-i observată abia când aeronava se afla deja la jumătatea drumului spre Dallas.

Pasagerii au fost șocați când au aflat de la căpitan motivul pentru care trebuie să se întoarcă în Seattle, temându-se că organul trebuie transplantat de urgență și că ar putea să nu mai fie viabil, scrie B1.