Cristi Balaj (49 de ani), președintele Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD), a anunțat că fost schimbată legea privind comerțul ilicit de steroizi, care la noi în țară nu era încadrat ca infracțiune.
Cristi Balaj, președintele Agenției Naționale Anti-Doping, a anunțat că fost schimbată legea privind comerțul ilicit de steroizi.
„Camera Deputaţilor a adoptat cu unanimitate de voturi, 308, una dintre cele mai importante legi din domeniul anti-dopingului: pedepse cu închisoarea pentru producătorii, traficanţii şi pentru cei care îndeamnă la administrarea de steroizi şi hormoni de creştere.
Prin adoptarea acestei legi ne aliniem standardelor impuse de Uniunea Europeană şi, în special, asigurăm copiilor noştri şansa de a creşte sănătoşi într-un mediu şi un sport curat. Mulţumesc Guvernului României, Ministerului Tineretului şi Sportului şi Parlamentului României pentru susţinerea acestui proiect legislativ atât de important pentru practicanţii sportului recreativ şi pentru tânăra generaţie de iubitori ai sportului", a declarat preşedintele ANAD, Cristi Balaj, pentru gsp.ro.
Steroizii sunt o tentație puternică pentru mulți dintre cei care fac sport. Iar până acum la noi în țară acest lucru nu era încadrat ca infracțiune. Legea are un efect imediat și major asupra unor sportivi tentați să le folosească, din diferite discipline ca haltere, culturism, atletism sau rugby. Totodată o aplicabilitate sporită o are în rândul celor ce merg des la sălile de sport și care, pentru a-și spori rapid masa musculară sau capacitatea fizică, folosesc aceste substanțe anabolizante.
Avertisment pentru o captură de 260.000 de euro
Poliția de frontieră, în 1 februarie, la Vama Giurgiu, a descoperit într-o utilitară condusă de un cetățean bulgar mai multe fiole și comprimate aflate pe lista substanţelor dopante cu grad mare de risc.
Șoferul mașinii nu avea autorizație pentru ele, astfel că i s-a întocmit proces-verbal, iar întreaga marfă, estimată la 260.000 de euro, i-a fost confiscată. El le-a declarat polițiștilor că nu știa ce se afla în cutiile respective. În afara faptului că i-au fost reținute toate substanțele, a primit doar un avertisment, deși pe procesul verbal respectiv a fost notată încălcarea Legii 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc.
În data de 23 iunie a fost descoperit la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, judetul Botosani, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 26 ani cu un microbuz Mercedes Sprinter.
În urma controlului echipa comună a descoperit, în locuri special amenajate în pereţii laterali ai microbuzului, 543 cutii ce conţineau 65.160 comprimate steroizi anabolizanţi aflaţi pe lista substanţelor interzise, aprobată prin ordin de Agenţia Naţională Anti-doping din România.
Au fost confiscate substanţele anabolizante iar tânărul este cercetat pentru contrabandă.