Fostul primar al „comunei – Nokia”, Jucu, a fost condamnat azi de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de închisoare, cu executare, pentru infracţiunea de luare de mită.
Petru Coste a fost prins în flagrant în luna iulie 2007, în timp ce primea 15.000 de euro de la o persoană. Ulterior, aceasta a denunţat cazul la DNA şi a reclamat că primarul i-a solicitat suma de bani pentru a întocmi mai repede documentaţia legată de punerea în posesie a unui teren, aflat în apropierea locului unde s-a construit fabrica Nokia.
Iniţial, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe Petru Coste la doi ani şi zece luni, cu suspendare, după ce l-a găsit vinovat că a primit mită. Sentinţa poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare. Prin aceeaşi sentinţă, Curtea de Apel Cluj l-a condamnat şi pe inginerul agricol Ioan Petean la trei ani de închisoare, cu executare, tot pentru luare de mită. Decizia în cazul lui Petean vine după ce judecătorul de la Tribunalul Cluj l-a achitat.