Închisoare pentru cei care înjură oamenii legii

Persoanele care înjură, ameninţă şi insultă judecătorii, procurorii sau poliţiştii riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă, se arată în noul proiect al Codului penal, adoptat, astăzi, de Guvern.

"În şedinţa de astăzi (n.r. - joi), am adus o modificare Codului Penal, instituind infracţiunea de sfidare a organelor judiciare pentru a proteja magistraţii şi organele de cercetare penală de acte şi ameninţări la adresa lor în exerciţiul funcţiunii, deci în cadrul proceselor sau anchetelor care se desfăşoară", a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Ministrul a precizat că a instituit această infracţiune ca urmare a semnalelor foarte dese pe care vin din sistem, cu privire la acte ale unor învinuiţi sau inculpaţi de a profera ameninţări la adresa magistraţilor.

"În nici un caz o afirmaţie care aduce o critică întemeiată sau o acuză organelor judiciare nu poate să intre în categoria de insultă. Un cuvânt insultător este un cuvânt care aduce atingere onoarei, personalităţii, reputaţiei unui magistrat, într-un mod jignitor. În nici un caz o acuză care se bazează pe argumente, pe stări de fapt", a mai spus acesta.