Reforma constituțională îi autorizează liderului de la Kremlin două mandate suplimentare, după 2024.

Data oficială a referendumului este 1 iulie, dar autoritățile au deschis secțiile de votare încă din 25 iunie, pentru a evita aglomerația excesivă, în contextual pandemiei cu noul coronavirus.

Măștile și gelurile dezinfectante sunt puse la dispoziția a aproximativ 110 milioane de alegători din cele 11 zone de fuse orare din Rusia, de la Petropavlovsk-Kamceatsk (GMT + 12) până la Kaliningrad (GMT + 2).

Votul a fost inițial programat pentru 22 aprilie, dar a fost amânat din cauza Covid-19. Această primă reformă a Constituției din 1993 a fost inițiată de Vladimir Putin în ianuarie.

În timp ce textul a fost deja adoptat de Parlament, președintele rus a dorit să organizeze un astfel de plebiscit, argumentând despre „importanța subiectului”.

Pentru opozantul numărul unu al Kremlinului, Alexei Navalnâi, acest vot face parte dintr-o abordare populistă al cărei unic scop este „resetarea contorului mandatelor lui Putin la zero, acordându-i dreptul la o președinție pe viață”.

„Este o încălcare a Constituției, o lovitură de stat”, a lansat el, pe rețelele de socializare.

Concret, reforma constituțională îl autorizează pe prețedintele  în vigoare să rămână în Kremlin încă două mandate, până în 2036, anul când va împlini 84 de ani.

În conformitate cu statul de drept, Vladimir Putin ar fi trebuit să se retragă de la Kremlin în 2024.

Între timp, înalți oficiali politici au subliniat importanța de a-i oferi lui Vladimir Putin posibilitatea de a rămâne la comanda Rusiei.

Pentru primarul Moscovei, Serghei Sobianin, reforma constituțională este necesară pentru a „garanta stabilitatea, a înlătura incertitudinea”.

Vladimir Putin a declarat, duminică, la televiziunea rusă, că nu a decis încă dacă va rămâne în Kremlin după 2024, dar că acordarea acestei șanse era esențială.

„În caz contrar, știu că în doi ani, în loc să lucreze normal la toate nivelurile statului, toți ochii vor fi în căutarea potențialilor succesori. Trebuie să lucrăm și să nu căutăm succesori”, a insistat el.

Dacă validarea reformei este aproape dobândită – constituția revizuită este deja la vânzare în librării – totuși, ea vine într-un moment în care popularitatea lui Vladimir Putin se află în scădere, din cauza unei reforme a pensiilor care i-a iritat nespus pe ruși, dar și a crizei Covid-19.

Din mai 2018 în mai 2021, susținerea acordată de ruși lui Vladimir Putin a scăzul de la 79% la 59%.