Începe goana după grădiniţe

Înscrierile la grădiniţă încep astăzi şi se vor încheia pe 1 iunie. În acest an, în Capitală, acestea se vor face informatizat.

„Avem acces la fiecare calculator din fiecare grădiniţă şi directorii trebuie să ne spună în fiecare zi situaţia înscrierilor”, a explicat Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

Anul acesta, părinţii bucureşteni au la dispoziţie 29.900 de locuri de înscriere, cu aproape 3.000 mai multe faţă de anii trecuţi, datorită construirii şi extinderii unor grădiniţe. Chiar dacă sunt mai multe lo curi, există zone din Capitală unde cererea depăşeşte cu mult oferta: Drumul Taberei, Militari, Apărătorii Patriei sau Berceni.

„Ca să venim în întâmpinarea părinţilor, vom face în aşa fel încât să primim copiii peste planul de şcolarizare, ca să nu rămână «pe dinafară»”, a precizat şi inspectorul şcolar general Mihaela Florescu.

Mai mult, în urma unui articol publicat în ediţia EVZ din 11 mai, au mai fost „deblocate” 100 de locuri şi la Grădiniţa nr. 131, din sectorul 2. Scuza pentru care unitatea nu putea să aibă program prelungit, cu toate că avea toate utilităţile, era că nici ISMB, nici primăria nu eliberau actul de înfiinţare al acesteia, act care s-a găsit acum în trei zile.

Citiţi şi: Înscrierile la grădiniţă, o cursă cu obstacole