Începe cel mai amplu eveniment de artă contemporană din România

Evenimentul Art Encounters, “Aparență și esență” va aduce la Timișoara unii dintre cei mai buni plasticieni din lume, între care și pe Adrian Ghenie, celebrul pictor român care anul trecut a vândut un tablou, la o licitație din Londra, cu 1,77 milioane de euro.

Lucrări de artă contemporană românească semnate de peste 100 de artiști vor fi expuse în 17 spații: de la Muzeul de artă, Memorialul Revoluției, sinagoga din Cetate, halele Timco, cazarma U până la 12 galerii de artă, precum și în trei spații din Arad. Expoziţia “Şiruri secvenţiale” de la Muzeul de artă este construită pornind de la un desen al lui Brâncuşi care nu a fost niciodată până acum prezentat publicului în original.  Artişti români şi străini în a căror operă apare principiul repetiţiei ca modalitate de a sugera timpul sau infinitul își expun lucrările împreună. Principala expoziţie de grup, “Aparenţă şi esenţă”, organizată la Halele Timco, cuprinde lucrări a peste 40 de artişti, mai multe generaţii. Instalaţia lui Adrian Ghenie, “Darwin’s Room”, reconstruiește, fizic un tablou de Rembrandt. Dan Perjovschi va umple faţada de sticlă cu desenele sale iar alţi artişti tineri expun lucrări special concepute pentru acest eveniment. Ana Lupaş îşi prezintă în spaţiul Geam MAT de la muzeul de artă a treia ipostază, cea finală, a lucrării realizate prima dată în 1970, “Instalaţia umedă”, instalaţia de sunet a Ioanei Nemeş, artistă din generaţia recentă, reproduce în sinagoga din Cetate un autointerviu despre artă, viaţă şi moarte.

Două expoziții dedicate lui Brâncuși

Momente-reper din istoria artei contemporane timişorene sunt prezentate în expoziţii speciale: “Sigma: Cartografia învăţării 1969-1983” (realizată împreună cu filiala Timiş a Ordinului Arhitecţilor din România, şi documentează experimentele pedagogice din anii ’70 şi ’80 de la liceul de artă şi facultatea de arhitectură. În program e cuprinsă şi recrearea proiecţiei Multivision I a grupului Sigma, care, în 1978, a fost prima instalaţie multimedia din România); “Dincolo de Cortina de fier. Festivalul Zona Europa de Est”, a Ilenei Pintilie este o readucere în atenţia contemporaneităţii a festivalurilor anilor ’90 de la Timişoara.

Galeria Helios va găzdui expoziţia intitulată “Fiii şi fiicele lui Brâncuşi. O intrigă de familie (Actul II)”, şi o serie de ateliere care vor explora modul în care se manifestă cultul lui Brâncuşi în România.

Nu în ultimul rând expoziţia “André Cadere, documente conceptuale 1972-1978” de la Fundaţia Triade este un proiect monografic de recuperare a unui important artist român recunoscut în străinătate la sfârşitul anilor ’60 şi în anii ’70 drept un exponent original al artei conceptuale dar aproape deloc înţeles în România. Dan Perjovschi va fi prezent şi la Balamuc, cu o expoziţie de Fanzine realizate de el în ultimii 20 de ani. Programul este completat de expoziţii personale la Galeria Calina, unde Liviana Dan prezintă Souvenirs from Earth iar doi artişti timişoreni, Iosif Kiràly şi Doru Tulcan, expun în cadrul expoziţiei “Înregistrarea urmelor (1970-1990)” de la Galeria Jecza.

Un proiect deosebit se va desfășura la Cazarma U. Aici sunt prezente câteva dintre cele mai importante galerii de artă contemporană din ţară. Dincolo de artă, e o ocazie unică de a explora o clădire închisă de atât de multă vreme pentru public. La Arad, expoziţia principală e organizată la fabrica TEBA, unde curatorii evenimentului au invitat artişti din estul Europei.