Începe bătălia pe feliile de plajă

Începe bătălia pe feliile de plajă

Până pe 1 iunie, hotelierii vor putea închiria porţiunile de plajă care le revin, a spus ministrul mediului, Nicolae Nemirschi.

Potrivit acestuia, mai sunt de pus la punct câteva amănunte, după care va emite câteva ordine, împreună cu ministrul turismului, Elena Udrea. „În prezent, aşteptăm ca un evaluator autorizat să stabilească preţul ce urmează a fi practicat pentru închiriere, apoi hotelierii vor putea închiria plajele”, a spus Udrea. În prezent, mai sunt câteva probleme cu împărţirea parcelelor, întrucât mai sunt porţiuni ce aparţin vechilor concesionari.

Este vorba despre cei care au obţinut în instanţă suspendarea rezilierii contractelor şi nu au renunţat încă la suprafeţele pe care le administrau. În acest caz este firma Romned Port Operator, care administra şapte sectoare de plajă. „Eu nu renunţ, iar ei nu vor să-mi dea autorizaţie. În aceste condiţii, îmi voi desfăşura activitatea doar la Neptun, unde avem avize pe 10 ani”, a explicat Sorin Greavu, vicepreşedintele firmei. Un alt operator este Perla Majestic, care a decis să renunţe la două din cele trei sectoare pe care le avea în custodie. „Mai avem acum doar şase hectare în Mamaia, în zona hotelului nostru.

La restul am renunţat deoarece le-au predat târziu şi nu mai aveam timp să le amenajăm”, a spus Nicolae Buzdun, vicepreşedinte Perla Majestic. Nemirschi nu-şi face însă griji pentru parcelele lipsă. „Proporţia, la momentul acesta, e că peste jumătate din suprafaţa totală a plajelor, care e în jur de 1,6 milioane de mp, e liberă de contract”, a spus acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News