Antrenorul de la Şahtior Doneţk crede că giuleştenii au reacţionat fără prea mult discernământ în momentul în care au văzut banii de la Dnepr.
Conform oficialilor clubului Dnepr Dnepropetrovsk, Ionuţ Mazilu este, începând de astăzi, fotbalist legitimat la liderul campionatului din Ucraina. Rapid va primi în schimbul lui Mazilu aproximativ 4 milioane de euro, însă aproape jumătate din această sumă va ajunge la fostul club al jucătorului, Sportul Studenţesc. Aducerea lui Ionuţ Mazilu la Dnepr Dnepropetrovsk face parte dintr-o strategie amplă de întărire a echipei lui Oleg Protasov.
Fostul tehnician al Stelei are din această iarnă sub comanda sa patru jucători noi (toţi străini). În afară de Ionuţ Mazilu, Dnepr i-a mai transferat pe Mario Holek (Cehia), Osmar Ferreyra (Argentina) şi Rolan Gusev (Rusia). Dnepr ocupă în prezent primul loc în clasamentul Ucrainei, având două puncte în faţa echipei Şahtior Doneţk, cu menţiunea că formaţia lui Mircea Lucescu are un meci mai puţin disputat.
Dnepr Dnepropetrovsk beneficiază de sprijinul unui grup de oameni de afaceri din Ucraina şi va juca în curând pe un stadion nou, de 31.000 de locuri. Costurile arenei se ridică la 40 de milioane de euro. Dnepropetrovsk este al treilea oraş ca mărime din Ucraina şi, în trecut, a fost un important centru al industriei de armament din fosta Uniune Sovietică. Din acest motiv, Dnepropetrovsk a fost declarat „oraş închis“, accesul turiştilor fiind interzis până în 1990. INTERVIU
„Un transfer făcut prea devreme“ Ionuţ Mazilu se va lupta pentru titlul din Ucraina cu Şahtior Doneţk, formaţie antrenată de Mircea Lucescu. Il Luce a comentat ieri transferul. EVZ: Domnule Mircea Lucescu, ce spuneţi de transferul lui Ionuţ Mazilu la rivala dumneavoastră, Dnepr? Mircea Lucescu: Ştiu că Dnepr a făcut o campanie de transferuri foarte bună în această iarnă. Mă bucur pentru Mazilu, am auzit că a prins un contract bun. Este cel mai bun moment pentru o mutare ca asta? Nu ştiu dacă e cel mai bun moment. Mazilu s-a grăbit puţin să plece acum, cu câteva luni înainte de Euro 2008. Şi Rapid s-a grăbit să-l dea, dar pesemne că giuleştenii au nevoie de bani. Ce şanse are Mazilu să facă furori în campionatul Ucrainei? Mazilu trebuie să ştie că prima ligă din Ucraina este mai dură decât cea din România. Dnepr este principala dumneavoastră contracandidată la locul întâi în acest moment… Clasamentul cu noi pe doi şi Dnepr pe primul loc este unul mincinos. Suntem la două puncte în spatele lor, însă avem un meci mai puţin disputat. Protasov are motive să se creadă outsider în lupta pentru titlu. Suntem mai valoroşi decât ei. De altfel, sunt sigur că vom avea un sezon de primăvară mult mai bun decât cel din toamnă. ARGUMENTE SENTIMENTALE
Şicane pe piaţa transferurilor După ce au apărut zvonuri conform cărora timişoreanul Gabriel Torje ar putea fi achiziţionat de Dinamo, Constantin Zotta, directorul general al Rapidului, a contraatacat spunând că şi giuleştenii îl au în vizor pe tânărul internaţional de tineret.
„Avem avantajul că este vorba despre un fotbalist crescut în spiritul clubului de pe Bega, şi nu mai e nevoie să explic de ce pentru el trecerea în Giuleşti ar fi o opţiune mai realistă decât un pas spre clubul din Ştefan cel Mare“, a spus Zotta pentru site-ul oficial al clubului din Giuleşti.