Un incendiu puternic a izbucnit pe platforma Oltchim. Alarma a fost dată vineri dimineață, când numeroase echipaje de pompieri au intervenit la fața locului. Flăcările s-au extins pe o suprafață de 700 de metri și existau mari degajări de fum. După mai bine de 30 de ore, salvatorii nu au reușit să stingă focul.
Incendiu pe platforma Oltchim. Pompierii se luptă cu flăcările de ore întregi
Flăcările au izbucnit în zona de depozitare a deșeurilor. Încă din primele ore incendiul s-a manifestat cu degajări mari de fum, făcând misiunea pompierilor extrem de dificilă.
Inițial, ISU Râmnicu Vâlcea a trimis la fața locului 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă. Ulterior, pe platforma Oltchim au ajuns mai multe mașini de intervenție, după ce Inspectoratul pentru Situații de Urgență a decis să suplimenteze numărul echipajelor.
A fost trimis un mesaj RO-Alert
Din cauza degajărilor mari de fum, autoritățile din Râmnicu Vâlcea au emis și un mesaj RO-Alert. Până la această oră, pompierii nu au reușit să lichideze incendiul. Mai multe focare ard în unele zone ale platformei.
„În urma efectuării recunoaşterii la depozitul de deşeuri s-a constatat existenţa mai multor focare ce ard mocnit în profunzimea stratului de deşeuri. Se intervine pentru lichidarea focarelor cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Rm.Vâlcea”, au transmis pompierii, arată News.
Incendiu pe platforma Oltchim. Vântul reaprinde focarele și împiedică stingerea acestora
Cu toate că echipajele de pompieri depune eforturi mari pentru a stinge flăcările, vântul reaprinde focarele. Din acest motiv, misiunea este extrem de dificilă. La această oră, zeci de pompieri intervin la fața locului. Potrivit ISU, flăcările au cuprins un strat de mase plastice cu o înălțime de peste 20 de metri.
Societatea respectivă riscă sancțiuni aspre pentru nerespectarea regulilor privind depozitarea deșeurilor. Autoritățile locale sunt în continuare în alertă pentru a-i proteja pe cetățenii care locuiesc în zonă.