Incendiul de la Colectiv loveşte şi Constanţa. Comunitatea musulmană, în doliu

Incendiul de la Colectiv loveşte şi Constanţa. Comunitatea musulmană, în doliu

Serian Mavi, 25 de ani, o tânără din Constanţa, s-a alăturat, noaptea trecută, celorlalţi „îngeri” care în seara fatidică de 30 octombrie s-au adunat în Colectiv. Lucra la Oracle în Bucureşti după ce în 2012 absolvise cursurile Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, iar în 2014 obţinuse masteratul în Studii Culturale Britanice.

Serian, împreună cu o prietenă, au ajuns mai târziu în acea seară, la Colectiv. Au intrat, s-au dus spre scenă stabilind că trebuie să-şi ducă hainele la garderobă. Le-a luat pretena lui Serian. Incendiul le-a prins despărţite. Tânăra cu hainele în braţe a reuşit să iasă repede, era aproape de uşă. Serian a ieşit şi ea, mai târziu. Era conştientă când a transmis unui salvator din stradă numărul de mobil al mamei ei. Apoi a leşinat.

Timp de o săptămână familia lui Serian a sperat într-o minune. Rudele tinerei au păzit pe rând spitalul Bagdasar Arseni. Muftiatul Cultului Musulman le-a fost alături. Un imam a vrut să intre la Terapia Intensivă pentru a ţine o mică slujbă pentru Serian. Aflase de le medici că deşi nu putea vorbi, Serian auzea tot ce se întâmplă în jurul ei. Nu a fost lăsat iar preotul musulman a înţeles şi s-a retras.

Dar comunitatea musulmană din România, mobilizată pe reţelele de socializare de imamul Erghiun Refi consilier de cult al Muftiatulului Cultului Musulman din România s-a rugat pentru sănătatea lui Serian şi a celorlalte victime, de orice religie, ale tragediei de la Colectiv. Mai mulţi imami şi oameni simpli, de religie musulmană, au donat sânge pentru răniţii de la Colectiv. „Ca şi comunitate musulmană din România suntem alături de Serian şi de toţi cei care suferă, avem un singur Dumnezeu”, spune Erghiun Refi.  

Serian Mavi a fost programată la operaţie pentru vineri la ora 10,00. „A fost operată însă la ora 13,00 exact după ce noi am terminat rugăciunea de vineri” spune imamul Erghiun Refi, care împreună cu familia fetei sperau într-o minune.  Plămânii şi rinichii lui Serian nu au mai rezistat, însă, şi tânăra s-a stins din viaţă seara trecută. Tânăra va fi înmormântată, mâine, la Constanţa.  „Dincolo de cuvinte, dincolo de durere, dincolo de regrete, de astăzi va rămâne doar amintirea lor! Allah rahmet eylesın !”, a transmis Uniunea Demócrată a Tătarilor Turco Musulmani din România.

 

Ne puteți urmări și pe Google News