Un incendiu a izbucnit marți, 07 mai, la groapa de gunoi Tirighina din Municipiul Galați. Degajările mari de fum au afectat serios vizibilitatea șoferilor, iar norul de fum poate fi observat de la kilometri distanță.
Incendiu la groapa de gunoi din Galați
Pentru stingerea incendiului au fost trimise mai multe autospeciale de la unitățile de pompieri din județele învecinate. De asemenea, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert prin care șoferii au fost avertizați cu privire la faptul că traficul rutier la intrarea în oraș dinspre Tecuci este îngreunat din cauza norului de fum.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați au precizat că au fost apelați prin numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că groapa de gunoi de la Tirighina a fost cuprinsă de un incendiu. Din fericire, în zonă nu se află surse de combustibil care ar putea alimenta flăcările. Cu toate acestea, misiunea pompierilor de a stinge flăcările este îngreunată de vântul puternic.
Incendiul a cuprins aproximativ 2 hectare
La fața locului s-au deplasat 6 autospeciale de stingere a incendiilor și autocisternă de la Detașamentul de Pompieri Galați. De asemenea, au fost trimise Gărzile de Intervenție din Pechea și Ivești. Focul arde în prezent cu flacăra deschisă și a cuprins aproximativ două hectare de gunoi.
„Acolo s-au deplasat 6 autospeciale de stingere şi o autocisternă de la Detaşamentul de Pompieri Galaţi, alături de Gărzile de Intervenţie Pechea şi Iveşti. Din cauza vizibilităţii scăzute pe Drumul Naţional, s-a emis mesaj prin sistemul Ro-Alert. Privitor la incendiul cu degajări mari de fum. În prezent, incendiul a cuprins circa două hectare de gunoi.
ISU Galați a fost alertat în jurul orei 14:20
In cursul acestei zile, ISU Galati a fost alertat la ora 14.20 prin Dispeceratul 112 despre incendiu cu degajări mari de fum la groapa de gunoi din Galati, zona Tirighina. S-au deplasat în acest moment 6 autospeciale de stingere si o autocisterna de la Detasamentul de Pompieri Galati, alaturi de Gărzile de Intervenție Galați, Pechea și Ivești.
De asemenea, pe fondul vizibilității scăzute pe Drumul Național, in cursul zilei s-a emis mesaj prin sistemul Ro-Alert, privitor la incendiul cu degajări mari de fum. Momentan ard cca 2 hectare de gunoi. Cauza probabilă este în curs de stabilire”, potrivit ISU .