Un puternic incendiu a izbucnit, miercuri, la acoperișul unei clădiri a Mănăstirii Izvorul Tămăduirii, din Agigea, județul Constanța. Pompieri din județele Călărași și Ialomița au fost solicitați să sprijine pentru stingerea flacărilor.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină la un incendiu izbucnit la o mănăstire din Agigea.
Clădirea are două etaje și mansardă și are o suprafață de aproximativ 400 mp
La această oră, pompierii din cadrul ISU Constanța intervin pentru stingerea incendiului izbucnit la o clădire a Mănăstirii Izvorul Tămăduirii, din Agigea.
Flăcările au izbucnit la acoperișul clădirii, unde se află spațiile de cazare. Acestea se ridică acum spre cer. Din fericire nu au fost raportate victime.
„La fața locului intervin cinci autospeciale cu apă și spumă, două autoscări, două echipaje SMURD tip B, o cisternă, iar de la ISU Călărași și ISU Ialomița urmează să sosească în sprijin câte o autospecială de stingere. Totalul efectivelor care intervin la această oră este 34 de pompieri din cadrul ISU Constanța, urmând să mai sosească încă 8 pompieri”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.
Clădirea unde se manifestă incendiul are două etaje și mansardă și are o suprafață de aproximativ 400 mp.
Incendiul se manifestă la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii, care aparţine Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi.
Un bătrân a recunoscut că el a dat foc mănăstirii, din dorinţa de a se răzbuna pe stareţ
O știre de ultimă oră precizează că un bătrân a recunoscut că el este cel care a dat foc mănăstirii, din dorinţa de a se răzbuna pe stareţ. Acesta a spus că stareţul s-a rugat de el 5 ani să vină să se alăture obştei de călugări, că va avea grijă de el până la moarte. După 1 an, stareţul i-ar fi spus să plece. Bătrânul a dat foc unor rufe, iar de acolo focul s-a extins la toată clădirea.
Sursa: Ziua de Constanța
La fața locului au fost alocate cinci autospeciale de stingere, două autoscări, două echipaje SMURD și o cisterna cu apă, precizează Ziua de Constanța.