Un incendiu de vegetație a izbucnit în parcul IOR din Capitală, unde patru autospeciale au intervenit pentru a stinge focul. În momentul în care a izbucnit incendiul nu erau persoane în parc.
Purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, a explicat într-o intervenţie pentru DC News, că „ard aproximativ 1.200 metri pătraţi de vegetaţie, cu flacără deschisă. Intervin la faţa locului patru autospeciale de stingere”.
În prezent, incendiul din parcul IOR a fost oprit de pompieri, potrivit informațiilor furnizate de Antena 3.
În imaginile făcute publice, se poate observa cum un fum dens se ridică, iar focul a acaparat mai multe spații uscate de vegetație.
33 de incendii de vegetație au avut loc în weekend
În perioada 29.07.2022, ora 06:00 – 01.08.2022, ora 06:00, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 1.039 situații de urgență produse în municipiul București și Ilfov.
Ponderea cea mai mare a numărului de intervenții o reprezintă cazurile pentru acordarea primului ajutor calificat, în număr de 888. În perioada menționată s-a intervenit pentru stingerea a 33 incendii și pentru soluționarea altor 118 solicitări diverse (salvare animale, deblocare din medii ostile vieții etc.).