UPDATE. Incendiul puternic din Vama Giurgiu, stins după 9 ore. S-a deschis dosar penal

Sursa: arhiva EVZ

Un puternic incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață în Vama Giurgiu. Pompierii intervin pentru stingerea focului care se manifestă în două magazii, unde sunt depozitate tutun, ţigări, textile şi încălţăminte.

UPDATE

S-a deschis un dosar penal pentru săvârșirea faptelor de distugere, pe data de 15 ianuarie, pentru incendiul de la magaziile Direcției Regionale de Vamă București din Vama Giurgiu, conform Inspectoratului de Poliție Județean.

„IPJ a deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere în urma incendiului din Vama Giurgiu, urmând ca la finalizarea cercetărilor materialul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cristian Şuţă.

Incendiul a fost stins după 9 ore de intervenţie a 30 de pompieri dotați cu patru autospeciale, potrivit ISU.

Știre inițială

ISU Giurgiu, transmite că incendiul se manifestă în două magazii în care sunt depozitate tutun vrac, cartuşe de ţigări, articole textile, încălţăminte şi alte produse.

Incendiul se manifestă cu degajări de fum şi este întreţinut de cantitatea mare de materiale combustibile, scrie news.ro. Fumul poate fi văzut de la distanță.

Pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu intervin cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o descarcerare. Intervenţia este estimată a fi una de durată.